аэропорт

O geantă plină cu țigări, depistată printre bagajele de cală din aeroportul Chișinău. Aceasta urma să ajungă în Londra. Moldoveanul cărui îi aparține valiza a spus polițiștilor de frontieră că sunt pentru consum personal. Intenția moldoveanului de a transporta o cantitate neadmisibilă de țigări peste frontiera de stat a fost

Guvernul de la Berlin discută reducerea până aproape la zero a zborurilor internaţionale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea mutaţiilor mai contagioase ale Covid-19. Anunțul a fost făcut pe 26 ianuarie de ministrul german de interne Horst Seehofer ziarului Bild, conform căruia cancelarul Angela Merkel a reproşat propriului

Începând cu 26 ianuarie, toţi pasagerii cu vârsta de peste doi ani, care intenţionează să călătorească în SUA pe cale aeriană, trebuie să prezinte un rezultat negativ la testul COVID-19 efectuat nu mai devreme de trei zile de la data călătoriei. O alternativă este prezentarea documentaţiei privind recuperarea de COVID-19

Autoritățile din Israel au decis să suspende toate zborurile către și dinspre Israel. Decizia a fost luată din cauza răspândirii noilor tulpini de COVID-19. Aceasta a intrat în vigoare luni, 25 ianuarie 2021 și va fi valabilă până la 31 ianuarie 2021, cu posibilitatea prelungirii acestui termen. Potrivit Ambasadei Republicii

26 cartușe de țigări au fost descoperite la Aeroport Internațional Chișinău, în bagajului de cală a unui pasager. Potrivit poliției de frontieră, 5 200 țigarete de marca „Parliament aqua blue”, „Davidoff”, „Kent”, „Winston Blue”, „Marlboro” au fost depistate și ridicate de către polițiștii de frontieră și vameși, în cadrul formalităților

Liderul opoziției anti-Putin din Rusia, Alexei Navalnîi, a revenit pe 17 ianuarie la Moscova, în ciuda faptului că autoritățile ruse au anunțat că îl vor aresta și posibil condamna la mai mulți ani de închisoare, conform Agerpres. Avionul a fost redirecționat și a aterizat pe alt aeroport moscovit, Șeremetievo, deși

Autoritățile ruse au decis să reia zborurile cu Vietnam, India, Finlanda și Qatar începând cu 27 ianuarie. Acest lucru a fost anunțat pe 17 ianuarie de RBC. Sursa a menționat că, din 27 ianuarie, sunt permise zboruri de la Moscova la Hanoi, Delhi, Helsinki și Doha și de la Sankt

Noi reguli de intrare pe teritoriul Irlandei. Călătorii care nu le respectă riscă amenzi de până la 2500 de euro sau până la 6 luni de închisoare. Despre acest lucru a anunțat printr-un comunicat compania Air Moldova. Astfel, compania informează că, datorită răspândirii noii tulpini COVID-19, toți pasagerii care intră

Toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui să prezinte, începând de săptămâna viitoare, un test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea deplasării, a anunțat vineri guvernul britanic, informează Agerpres. Pe lîngă test negativ, persoanele care vin din ţări cu risc

Zborurile între Moldova și Marea Britanie vor fi reluate începând cu 8 ianuarie. Această decizie a fost luată de Comisia pentru situații de urgență în domeniul sănătății publice. Zborurile între Moldova și Marea Britanie au fost suspendate pe 23 decembrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce a fost găsită o

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x