Reuters

Toate zborurile către și dinspre Israel au fost sistate. De vină sunt noile tulpini ale coronavirusului

Autoritățile din Israel au decis să suspende toate zborurile către și dinspre Israel. Decizia a fost luată din cauza răspândirii noilor tulpini de COVID-19. Aceasta a intrat în vigoare luni, 25 ianuarie 2021 și va fi valabilă până la 31 ianuarie 2021, cu posibilitatea prelungirii acestui termen.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Israel, în această perioadă, vor fi în vigoare următoarele măsuri:

1. Se interzice intrarea avioanelor în Israel, cu excepția zborurilor cargo, a celor de stingere a incendiilor și a zborurilor pentru evacuarea medicală de urgență;

2. Este restricționată temporar eliberarea permiselor pentru companiile aeriene israeliene care operează zboruri;

3. Se reduce numărul excepțiilor pentru plecarea pe cale aeriană în afara Israelului, astfel încât să includă numai următoarele cazuri: tratament medical, proceduri judiciare la care persoana este parte, sau participarea la înmormântarea unei rude apropiate.

Directorul general al Ministerului Sănătății și Directorul General al Ministerului Transporturilor sunt împuterniciți să aprobe cererile excepționale de plecare în străinătate din motive umanitare sau de nevoi personale speciale. Interdicția zborurilor se aplică și avioanelor israeliene private.

Decizia intră în vigoare la ora 24:00 astăzi (luni, 25 ianuarie 2021) pentru a permite călătorilor, companiilor aeriene și aeroporturilor să se pregătească de implementarea acesteia. Interzicerea intrării în Israel a avioanelor străine nu se va aplica zborurilor care decolează înainte de intrarea în vigoare a deciziei. Decizia respectivă va fi în vigoare până la 31 ianuarie 2021, cu o posibilă prelungire a termenului dat.

Închiderea aeroportului Ben Gurion.
Sistarea zborurilor către și dinspre Israel

În legătură cu răspândirea noilor…

Publicată de ‎Ambasada Republicii Moldova în Israel/שגרירות רפובליקת מולדובה בישראל‎ pe Duminică, 24 ianuarie 2021

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nicușor Dan a convocat Consiliul de Securitate. Cum va răspunde România dacă i se va mai încălca spațiul aerian

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat, luni, de către președintele Nicușor Dan pentru joi, la ora 12.00. Reuniunea de la Palatul Cotroceni va avea ca subiect modul în care vor răspunde autoritățile în cazul încălcărilor spațiului aerian de către drone sau alte tipuri de aeronave.

Potrivit comunicatului transmis de către Administrația Prezidențială, pe ordinea de zi a ședinței se află:

  • Stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord și a cerințelor tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție;
  • Stabilirea persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și pentru stabilirea procedurii de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.

„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, se mai spune în comunicatul citat de hotnews.

Convocarea CSAT survine în contextul în care, pe 13 septembrie, o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, iar armata română a ridicat avioane de la sol pentru interceptarea dronei.

La scurtă vreme după incident, ministrul Apărării Ionuț Moșteanu preciza că, în ce privește procedura de doborâre a aeronavelor care intră în spațiul aerian românesc, detaliile vor fi stabilite în CSAT.

În cazul dronelor, decizia de doborâre poate fi luată și de către comandatul operațiunii de interceptare. În acest cadru, piloții celor două avioane F-16 care au decolat pentru interceptarea dronei aveau permisiunea să distrugă drona, dar decizia a rămas la latitudinea lor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: