alegeri parlamentare

Partenerii Republicii Moldova au salutat „fermitatea cu care cetățenii au apărat democrația” la scrutinul din 28 septembrie și „rezistența în fața tentativelor de interferență”, a declarat președinta Maia Sandu după Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Copenhaga. Șefa statului a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău, împreună cu partenerii

Alegerile parlamentare din 28 septembrie au fost „parțial libere” și „parțial corecte”. Constatarea aparține Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), formată dintr-o rețea de organizații neguvernamentale care monitorizează procesele electorale din țara noastră de peste două decenii. Potrivit CALC, scrutinul parlamentar s-a desfășurat „într-un climat complex, caracterizat de

Președintele Consiliului European, António Costa, a felicitat cetățenii Republicii Moldova și pe președinta Maia Sandu pentru victoria forțelor pro-europene la alegerile parlamentare. În cadrul deschiderii celei de-a șaptea ediții a Summitului Comunității Politice Europene, oficialul a declarat că, odată cu scrutinul din 28 septembrie, nu a învins doar Moldova, ci

Lidera ALDE, Arina Spătaru, lansează campania „Îți strâng mâna” și îi invită pe alegătorii care au susținut formațiunea la scrutinul din 28 septembrie la un eveniment public la Chișinău. Politiciana spune că întâlnirea, programată pentru 4 octombrie, ora 10:00, are ca scop consolidarea unei relații autentice și durabile cu cetățenii,

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a venit cu o primă reacție după ce Dinu Plîngău a declarat pentru NewsMaker că va rămâne deputat independent în Parlament, alături de colega sa Stela Macari, deși ambii au fost aleși pe lista PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie. „PAS

Rezultatele alegerilor parlamentare s-au dovedit, în mare parte, neașteptate. NM a analizat datele statistice pentru a înțelege de ce sondajele sociologice preelectorale s-au dovedit din nou inexacte, cum a reușit să intre în Parlament un actor politic ignorat de prognoze și cine a beneficiat cel mai mult de pe urma

La prima ședință a Guvernului după scrutinul parlamentar, premierul Dorin Recean a mulțumit cetățenilor care au mers la vot și instituțiilor statului, care, potrivit oficialului, „au funcționat foarte bine și au apărat integritatea votului”. „Ceea ce este important este acum să nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că nu

Moldovenii și-au ales noul Parlament pe 28 septembrie. Cinci formațiuni politice au trecut pragul electoral și vor forma Legislativul pentru următorii patru ani. Conform rezultatelor prealabile, Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut cele mai multe mandate – 55, suficiente pentru a guverna singur. Blocul „Patriotic” va avea 26 de mandate,

Uniunea Europeană salută rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și condamnă atacurile hibride „neobosite” ale Rusiei, menite să submineze statul de drept și procesul democratic în țara noastră. UE laudă, totodată, moldovenii pentru „determinarea lor de a rezista ingerinței maligne a Moscovei”, iar instituțiile statului – pentru forturile de a

Alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova au fost competitive și au oferit alegătorilor alternative politice reale. Totuși, procesul electoral a fost marcat de cazuri grave de interferență străină, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și campanii masive de dezinformare, potrivit concluziilor misiunii internaționale de observare a OSCE, APCE și Parlamentului

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x