Zece moldoveni, stabiliți în Statele Unite ale Americii (SUA), și-au exercitat deja dreptul la vot în cadrul scrutinului prezidențial și referendumului republican constituțional. Se întâmplă după ce aceștia au optat să voteze prin corespondență. Între timp, Ambasada Republicii Moldova în SUA a atenționat cetățenii să nu transmită și plicul de
Doi cetățeni ai Republicii Moldova au deschis procesul electoral. Este vorba despre doi moldoveni, stabiliți în Canada, care au votat prin corespondență. Plicurile cu voturile exprimate au fost expediate către secția de votare de la ambasadă și urmează să ajungă la Comisia Electorală Centrală. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel
Pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană în Moldova, Rusia își intensifică atacurile hibride împotriva democrației și stabilității țării, a avertizat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell. Declarațiile sale au fost transmise Parlamentului European de către vicepreședinta Comisiei Europene pentru Valori și
Ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu a fost întrebat de ce s-au anunțat indemnizații unice pentru pensionari cu 11 zile înainte de alegeri. Oficialul a răspuns că „și anul trecut am avut alegeri, anul acesta, anul viitor”. „Asta nu înseamnă că noi trebuie să oprim toate programele”, a adăugat
Vicepreședinta Statelor Unite ale Americii Kamala Harris, candidata Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, a declarat că nu va discuta cu Vladimir Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina fără oficialii de la Kiev. Ea a criticat poziția lui Trump cu privire la război. Totodată a spus cum vede o
La alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie, în Federația Rusă vor fi deschise doar două secții de votare. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce Ministerul de Externe a informat despre imposibilitatea asigurării logistice pentru funcționarea birourilor electorale din alte trei localități. Între timp,
Deși au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la alegerile prezidențiale, decizia cu privire la numărul secțiilor de votare care urmează a fi deschise în Rusia nu a fost luată. Contactat de NM, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) Pavel Postica a declarat că Ministerul de Externe „s-a dovedit
Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri parlamentare, în noul Legislativ ar accede trei forțe politice. Datele se regăsesc în cel mai recent sondaj prezentat în Republica Moldova. În Parlament ar accede: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și blocul „Victoria”, creat la Moscova. Același sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, peste 36% din respondenții unui sondaj ar vota pentru Maia Sandu. Candidata Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate este urmată de Alexandr Stoianoglo. Mai mult de 10% din respondenții sondajului ar vota pentru candidatul susținut de Partidul Socialiștilor. Sondajul a fost realizat
Fostul campion mondial la șah, Garry Kasparov, susține parcursul european al Republicii Moldova și îndeamnă cetățenii moldoveni să participe la referendumul de pe 20 octombrie. Într-o adresare video, el a menționat că vrea să viziteze țara noastră când aceasta va face parte din UE. Declarața a fost făcută în cadrul