Serviciul de presă al așa-numitului Minister de Interne din regiunea transnistreană anunță pe 30 martie despre o alertă cu bombă la o grădiniță din Tiraspol. Serviciile speciale au evacuat personalul și copiii din instituția preșcolară. O scrisoare despre alerta cu bombă ar fi expediată astăzi la ora 13:20. Angajații Ministerului
Avertizarea RO-ALERT referitoare la incendiul puternic de la centrul comercial Prosper din sectorul 5 al Bucureștiului i-a pus în dificultate pe președintele României Klaus Iohannis și președintele Poloniei, Andrzej Duda, care susțineau în acele momente o conferință de presă. În momentul în care șeful statului român vorbea despre nevoia întăririi
Începând cu 8 martie, starea de alertă nu va mai fi prelungită în România și vor fi eliminate o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Anunțul a fost făcut de președintele României Klaus Iohannis, pe 4 martie. „Faptul că astăzi putem vorbi despre o nouă etapă,
În contextul deciziilor autorităților statelor din regiune care au afectat căile de transport aerian și terestru de pasageri din și spre Federația Rusă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) face un apel la calm către cetățenii țării noastre aflați temporar în Rusia. Cei care doresc să revină în Republica
Poliția a identificat autorul alertelor cu bombă anunțate în ultima perioadă, care s-au dovedit a fi false, însă au prejudiciat considerabil bugetul. Suspectul s-a dovedit a fi un minor, iar activitatea era dirijată din străinătate. Doar de la începutul anului 2022, au fost înregistrat 9 alerte false cu bombă. În
O persoană necunoscută a telefonat la poliție și a anunțat că Școala profesională polivalentă din orașul Vulcănești a fost minată. Mai precis, în instituție ar fi fost plasată o cantitate de 20 kg de trotil, informează portalul Nokta.md pe 20 ianuarie. La fața locului au intervenit poliția, experți criminaliști,
Meteorologii au emis un nou cod galben de vânt puternic. Avertizarea intră în vigoare pe 14 ianuarie și este valabilă până pe 15 ianuarie. În intervalul menționat se prevăd intensificări ale vântului din direcție vestică în rafale de până la 15/20 ms Între timp, temperatura aerului va varia între +2
UPDATE: Centrul Comercial și-a reluat activitatea. Alarma cu bombă a fost una falsă. Toți agenții economici au revenit la muncă, informează Poliția. „Colegii noștri întreprind acțiuni de identificare a persoanei. Amintim că, pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism, amenda este de până la 42 500 de
Persoanele care se aflau în Autogara de sud din capitală, dar și în alte locații cu flux sporit de persoane au fost evacuate, în urma unui apel telefonic, prin care o persoană anonimă a anunțat că acestea sunt minate. Primele investigații efectuate nu indică existența unui pericol iminent pentru cetățeni.
Un bărbat a anunțat prin intermediul serviciului 112 că în incinta Centrului Comercial de pe str. Arborilor, este amplasat un obiect explozibil. Apelul a parvenit pe 21 decembrie, în jurul orei 12:50. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă al DP mun. Chișinău,