Cetăenii Republicii Moldova nu susțin aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică, arată datele ultimului sondaj publicat pe 27 iunie de comunitatea WatchDog. Marea majoritatea a respondenților consideră că Federația Rusă nu reprezintă o amenințare la adresa securității țării noastre, în timp ce recunosc că liderul de la Kremlin personal este
Autoritățile nerecunoscute din Crimeea anexată de Rusia susțin că forțele armate ucrainene au lovit podul Ciongar și alte poduri care fac legătura între peninsulă și regiune. Drept replică, aceștia i-au prevenit subtil să înceteze întrucât cunoscut coordonatele podurilor din Odesa, dar și a podului moldovenesc Giurgiulești. Potrivit unei evaluări preliminare
Ex-deputatul român, Cristian Rizea, recent declarat indizerabil în Moldova și expulzat în România, a fost încarcerat la Penitenciarul din Vaslui, iar ulterior transferat, în secret, la închisoarea din Rahova. Din acel moment, scrie presa română, fostul politician a intrat într-o nouă etapă a vieții sale, cea de deținut, încercând să
Amenințarea rusă „este palpabilă” și în Republica Moldova, aflată la graniță cu Ucraina, țară pe care Federația Rusă a invadat-o acum mai bine de un an în urmă, susține prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte. Oficialul s-a arătat în debutul Summitului EPC emoționat de curajul și rezistența de care au
Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană. Oficialii au vorbit despre consolidarea rezilienței Republicii Moldova, amenințările hibride din partea Federației Ruse, dar și perspectivele de cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne declară, cu
În această săptămână, Rusia a trimis Statelor Unite o notă diplomatică oficială în care avertizează că aprovizionarea Ucrainei cu sisteme de arme ale SUA și NATO „adaugă combustibil focului” conflictului și ar putea duce la „consecințe imprevizibile”, scrie cotidianul The Washington Post, citat de Pravda. „Facem apel la Statele Unite
Președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI) Rodica Antoci susține că a fost amenințată atât ea, cât și familia sa. Oficialul crede că atacurile au legătură cu activitatea sa. Despre cele întâmplate, Antoci a anunțat Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 decembrie
Responsabilii din cadrul secretariatului Curții Constituționale (CC) au depus un demers către Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) prin care au solicitat acordarea pazei de stat pentru președinta CC, Domnica Manole, informează ZdG. O solicitare în acest sens a fost făcută în contextul mai multor amenințări făcute asupra
Vladimir Filat susține că fostul său avocat Igor Popa minte atunci când spune că ar fi fost amenințat cu moartea de către rudele sale. Noul avocat al liderului Partidului Liberal Democrat, Victor Munteanu, a anunțat că Vladimir Filat va depune o plângere penală în legătură cu declarațiile respective. „Urmare a
Viceprimarul capitalei Victor Chironda susține că a fost amenințat de câteva persoane necunoscute, după ce a oprit lucrările de demolare ale fostului cinematograf Gaudeamus. Acesta a reiterat că acțiunea este ilegală. „Astăzi gospodarii au decis să continue demolarea. Am venit iar și i-am alungat de pe șantier. Am primit amenințări