SIS

„Materialele au fost preluate de pe rețele de socializare rusești”. SIS, reacție la amenințările în adresa școlilor din Chișinău

Fotografiile și materialele nu sunt actuale și au fost preluate de pe rețele de socializare rusești. Declarația a fost făcută de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în contextul amenințărilor în adresa școlilor din Chișinău pe un canal de Telegram anonim. Serviciul a dat asigurări că se întreprind „toate măsurile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestor acțiuni”.

Serviciul de Informații și Securitate a declarat că „alături de celelalte autorități ale statului din domeniul ordinii publice și securității, s-a autosesizat pe marginea informațiilor false vehiculate pe una dintre rețelele de socializare privind amenințările în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală”.

Instituția a spus că fotografiile și materialele au fost preluate de pe rețele de socializare rusești.

„Serviciul califică aceste acțiuni drept un atac hibrid, menit să creeze panică în societate. Menționăm că fotografiile și materialele distribuite în spațiul informațional nu sunt actuale și au fost preluate de pe rețele de socializare rusești”, a menționat Serviciul.

La fel, SIS a dat asigurări că se întreprind „toate măsurile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestor acțiuni”.

„În acest context, îndemnăm societatea să-și păstreze calmul și să mențină vigilența. Vă asigurăm că organele de drept întreprind toate măsurile necesare pentru a elucida cine stă în spatele acestor acțiuni și a minimiza impactul acestora”, au conchis reprezentanții instituției.

Noaptea trecută, un canal de Telegram a distribuit mesaje cu amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din Chișinău. Unele mesaje erau însoțite de imagini cu arme. Polițiștii au declarat că s-au autosesizat. Oamenii legii au îndemnat părinții și copiii să-și păstreze calmul, menționând că acțiunea are ca scop crearea panicii în societate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Este una din puținele noutăți bune”. Tofan susține că rezervele de apă acumulate la Dubăsari sunt peste media tipică

Nivelul apei în lacul de acumulare de la Dubăsari este peste media tipică. Precizarea a fost făcută pe 1 octombrie de premierul Vasile Tofan în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit oficialului, aceasta este una dintre puținele noutăți bune în ceea ce privește Nistrul și are loc după ce în lac s-a reținut și acumulat apă.

În cadrul conferinței de presă, Tofan a spus că prioritatea Guvernului, la moment, este să se asigure că partea de nord și partea de centru a țării, deci stațiile de captare de la Coșernița și Cosăuți, au acces la apă. „Dacă un oraș mare ca Chișinăul, care are aproape un milion de oameni, o să rămână fără apă potabilă în robinete și fără canalizare, va fi o catastrofă ecologică. (…) De asta lucrăm inclusiv cu Primăria, lăsăm toate luptele politice la o parte și ne asigurăm ca Chișinăul să aibă apă. (…) Am dat pompe, o să mai dăm pompe. Am apelat la colegii noștri din România și din alte țări pentru a trimite echipe inginerești ca să ne ajute, pentru că este și o problemă mare inginerească”, a adăugat premierul.

Totodată, el a spus că „tot ce a fost posibil de făcut, de pus presiune pe partea ucraineană ca să ne de mai multă apă decât consumau, a fost făcut”.

„Un alt lucru care l-am făcut, important: am insistat cu administrația hidrocentralei de la Dubăsari, în această perioadă, să acumuleze apă. Să nu ne dea toată apa. Deci, să nu ne dea câte 70 de cubi pe care-i primeau în anumite zile de la Novodnistrovsk, dar să înceapă să acumuleze apă, pentru că înțelegeam că la un moment dat, ar putea, în lipsa ploilor, veni momentul în care debitul din Novodnistrovsk va scade. Am insistat foarte mult pe asta și acum avem inclusiv careva rezerve acumulate la Dubăsari. Nivelul acolo este peste media tipică și asta este una din puținele noutăți bune pe care le avem în ce ține de Nistru”, a anunțat Tofan.

***

Moldova și Ucraina nu au reușit să ajungă la un acord la ședința extraordinară a Comisiei Nistrene din 29 septembrie, convocată pe fondul scăderii critice a nivelului apei. Disputa a vizat reducerea bruscă a debitului evacuat din lacul de acumulare de pe Nistru, decisă de Ucraina, potrivit membrului comisiei Ilia Trombițchi, fără o coordonare corespunzătoare cu partea moldovenească. NewsMaker a analizat ce se întâmplă cu Nistrul după reducerea debitului evacuat și cât de vulnerabilă este alimentarea orașelor cu apă. Detalii AICI.

Membrul Comisiei Nistrene Ilia Trombițchi a declarat că lacul de acumulare de la Dubăsari poate atenua doar parțial consecințele scăderii nivelului apei în aval. „Lacul de acumulare de la Dubăsari atenuează puțin situația în aval. Nu o poate influența semnificativ, deoarece are un volum mic”, a explicat expertul.

Pe 29 septembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că Chișinăul și Tiraspolul cooperează pentru a face față crizei apei din Nistru. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: