Apa din Bălți este în conformitate cu normele existente. Precizarea a fost făcută pe 3 iunie de ministrul Sănătății, Emil Ceban, după ce primarul din Bălți a anunțat că un laborator din Iași a confirmat prezența bacteriilor și depășirea concentrației admise de nitriți în apa din forajul unei grădinițe și
Analizele arată că, pe tot segmentul Nistrului, se înregistrează evoluții pozitive. Toate cele trei puncte critice – Naslavcea, Cosăuți, Rezina – au atins limita admisibilă. Dacă, în următoarele 48 de ore, analizele vor arăta aceleași rezultate sau se vor îmbunătăți, se ia în calcul redeschiderea stației de pompare de la
Prețul apartamentelor din municipiul Chișinău este mult mai mare decât arată datele unor agenții imobiliare și cele vehiculate în spațiul public. Cel puțin asta arată rezultatele unei analize realizate de experții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Stanislav Ghilețchi și Adrian Ermurachi, relatează MoldStreet. Potrivit analizei, în prezent nu