Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban i-a solicitat ministrului de Interne să fie pornită o anchetă de serviciu pentru a examina circumstanțele producerii incendiului de la poligonul de depozitare a deșeurilor din Tânțăreni. „Încă nu se știe de la ce a pornit focul. Totodată, am solicitat domnului ministru Pavel Voicu să
Decizia cu privire la parteneriatul public-privat în privința întreprindererii de stat „Gările și Stațiile Auto” ar fi fost luată pripit și neargumentat, iar concursul a fost viciat, cu multiple încălcări ale legii. Cel puțin asta este concluzia raportul Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării
În cadrul ședinței parlamentului din 13 februarie a fost constituită o Comisie de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor. Aceasta va antrena instituțiile responsabile, va audia toate părțile implicate și va prezenta parlamentului un raport în termen de 90 de zile. „După destrămarea URSS, Republica Moldova a moștenit o avere
Procurorul general Alexandru Stoianoglo a declarat că informațiile apărute în presă, privind averea șefului Procuraturii Anticorupți, Viorel Morari, vor fi verificate. Declarațiile au fost făcute astăzi, 6 decembrie, după ședința Consiliului Superior al Procurorilor. „Noi nu am primit infomația asta oficial, dar dimineața am văzut și ne-am autosesizat. Vom verifica