asp

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a fost înregistrată de Agenția Servicii Publice. Anunțul a fost făcut de liderul partidului Igor Munteanu. „De azi, CUB există ca partid politic cu toate actele în regulă”, comunică Munteanu. Liderul partidului spune că misiunea CUB este de a deveni un partid liberal, național,

Un fost consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București a fost pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu. Funcționarul a intrat în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) și al procurorilor anticorupție în 2020, după ce a devenit cunoscut faptul că ar fi perceput taxe

Agenția Servicii Publice anunță că din cauza unor deficiențe tehnice ale sistemelor informaționale automatizate ale ASP, astăzi, 16 noiembrie 2022, a fost sistată temporar programarea prealabilă la serviciile prestate de Agenție. În prezent, deservirea cetățenilor se desfășoară după principiul rândului viu, prioritate având persoanele care s-au programat anterior. „Specialiștii lucrează

Nouă persoane, printre care un fost șef de instituție, figurante în dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au ajuns pe banca acuzaților, după ce cauza a fost expediată în instanța de judecată. Informațiile au fost confirmate astăzi, 11 noiembrie, de către Procuratura Anticorupție (PA). Procuratura Anticorupție informează că

Agenția Servicii Publice anunță că, de astăzi, moldovenii își pot perfecta actele pe suport de policarbonat (buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare) fără restricții, la toate termenele și fără a prezenta documente confirmative. Persoanele cărora li s-au înmânat documente provizorii în locul actelor pe suport de

Nesemnalizarea sau semnalizarea incorectă a direcției de mers și adaptarea incorectă a treptelor de viteză sunt printre cele mai frecvente greșeli comise de către candidații înscriși la proba practică a examenului auto, categoria B. Informația a fost făcută public de către Agenția Servicii Publice (ASP), care a elaborat o listă

În perioada anilor 2018 – august 2022, serviciile publice teritoriale și autoritățile administrației publice locale au înregistrat o scădere a numărului de nașteri din Republica Moldova. Informația a fost confirmată de către Agenția Servicii Publice (ASP). Astfel, în perioada menționată, primăriile au înregistrat următorul bilanț: anul 2018 – 31.954 acte

Patru figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au obținut mandate de arest preventiv. Decizii în acest sens au fost luate de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit PG, procurorii anticorupție s-au adresat în instanță după ce suspecții nu s-ar fi prezentat la

Scandal în jurul pașapoartelor emise de Agenția Servicii Publice (ASP). În timp ce fostul prim-ministru al țării, Ion Chicu, declară că instituția ar emite acte de călătorie cu semne de falsificare, instituția respinge acuzațiile și spune că nu a primit sesizări privind existența unor astfel de cazuri în ceea ce

Tarifele pentru o serie de servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) urmează a fi actualizate. Proiectul hotărârii de Guvern ce prevede modificări în acest sens a fost prezentat în cadrul ședinței secretarilor generali, fiind anunțat pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică, scrie Monitorul Fiscal. Conform notei

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x