Patru oameni au murit, iar unul a fost rănit după ce un bărbat a deschis focul într-o clădire de oficii din Orange County, California. Printre victime este și un copil. Un atacator a deschis focul în seara de 31 martie asupra persoanelor din clădirea de birouri, situată la circa 50
Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă, sâmbătă dimineaţa, în cartierul Kreuzberg din Berlin, a anunţat poliţia germană, citată de Agerpres. Agenţi de poliţie au cercetat zona, localizată în apropierea cartierului general al Partidului Social-Democrat german (SPD), pe teren şi cu un elicopter. Trei dintre răniţi
Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul, miercuri dimineaţă, poarta sediului Cancelariei Germaniei, în centrul Berlinului, autorităţile suspectând un incident cu motivaţie politică, afirmă surse citate de ediţia în limba germană a agenţiei Reuters şi de publicaţia Bild. Maşina a lovit cu viteză poarta metalică a sediului Cancelariei Germaniei,
Patru persoane au murit şi una a fost rănită într-un atac armat în Nevada, în Statele Unite, iar între morţi se află un bărbat suspectat că este autorul atacului armat, împuşcat de poliţie, scrie presa locală. Forţele de ordine au fost alertate marţi, către ora locală 11.00 (15.00, ora Republicii
Șeful Delegației UE la Chișinău Peter Michalko s-a arătat „consternat” de atacurile lansate la adresa societății civile și a mass-media independente din țara noastră. Oficialul susține că acestea „ridică semne de întrebare serioase față de angajamentul politic de a sprijini un mediu favorabil dezvoltării societății civile”. Reacția vine după ce
Un bărbat de 48 de ani riscă pînă la 2 ani de închisoare, după ce a sunat la 112 și a anunțat că Inspectoratul de Poliție Botanica a DP mun. Chișinău, va fi suspus unui atac cu substanțe chimice. Incidentul a avut loc pe 7 septembrie. Oamenii legii au reușit