În ultimele două luni, în Chișinău, au fost reparate 50 de stații de așteptare a transportului public, inclusiv cu instalarea pavilioanelor și amenajarea platformelor de așteptare. Lucrările de reparație au început în luna decembrie 2021 și au costat circa 4 milioane de lei, bani alocați în anul trecut din bugetul
Două spitale regionale vor fi construite la Bălți și Cahul cu suportul Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). În acest sens, reprezentanții BEI și CEB au efectuat vizite de documentare. În cadrul acestora, s-au întâlnit cu autoritățile administrației publice locale și conducerea
Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de astăzi, 16 februarie, a efectuat 7 percheziții, în cadrul unei cauze penale, în care este vizat procurorul-șef al Procuraturii raionului Hîncești, Maxim Gropa. Acesta a fost reținut pe un termen de 72 de ore și a fost recunoscut în calitate de bănuit
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu Kent D. Logsdon, noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în cadrul căreia l-a felicitat cu prilejul numirii în funcție și i-a urat succes în exercitarea mandatului. În contextul împlinirii a 30 de ani de la lansarea relațiilor
Alina Paș nu va reprezenta Ucraina la Eurovision 2022, deși a câștigat etapa națională a competiției. Artista a făcut anunțul pe pagina sa de Instagram. „Nu îmi doresc acest război virtual și hate. Principalul război în acest moment – este cel extern, care a venit în țara noastră în 2014.
Noul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțean a susținut pe 16 februarie un briefing, în cadrul căruia a declarat că va activa în spiritul legii și cu devotament. În același timp, a spus că activitatea polițienească îi este cunoscută și este la curent cu toate problemele pe
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, E.S. Kent Logsdon, după înmânarea de către acesta a scrisorilor de acreditare în țara noastră. Oficialii au discutat despre situația curentă din Republica Moldova și din regiune, precum și despre necesitatea de
În zilele următoarea vremea se încălzește. Meteorologii prognozează temperaturi ale aerului de până la +15 grade, pe timp de zi, începând cu 17 februarie. Până pe 19 februarie, temperaturile generoase se vor menține, după care va fi o tendință de scădere a valorilor termice. „Temperatura medie care ar trebui să
Deținătorii diplomelor de licenţă cu media generală de minimum 9,01 vor avea posibilitatea de a fi înmatriculați fără concurs la studii de masterat, în universitățile din Republica Moldova. O prevedere în acest sens se conține în Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea studiilor superioare de master – ciclul II,
Cetățenii moldoveni vor putea călători în Statul Qatar fără vize. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi semnarea Acordului între Republica Moldova și Statul Qatar cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare. Potrivit documentului, deținătorii unui pașaport valabil pot intra pe teritoriul celuilalt stat fără