autocar

Un autocar cu 44 de persoane, care se îndrepta spre Republica Moldova, a derapat de pe traseu. Accidentul s-a produs în noaptea zilei de 26 aprilie, în localitatea Pufeşti din județul Vrancea, informează Agerpres. „La nivelul judeţului Vrancea a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, după ce un apel primit

Un autocar de pe ruta Odessa-Chișinău a fost implicat într-un accident rutier în apropiere de frontiera moldo-ucraineană. Șoferul autocarului a avut nevoie de spitalizare. Accidentul a avut loc pe 13 aprilie în apropiere de frontiera moldo-ucraineană, pe autostrada Odessa-Reni. Polițiștii de frontieră moldoveni, în comun cu omologii din Ucraina, dar

Un autocar înmatriculat în Republica Moldova, care se îndrepta spre Franța, a fost supus unui control de 10 ore, la intrare în Austria dinspre Ungaria. Polițiștii au confiscat sute de kilograme de alimente și sute de litri de băuturi alcoolice, pentru care au dat vina pe România, relatează publicația austriacă

De miercuri, 9 noiembrie, un autocar cu 72 de pasageri (supraetajat), care aparține companiei de transporturi „Miloș-Tur”, și care circulă pe itinerarul Chișinău-Paris, este reținut în Germania, pe motiv că unitatea de transport ar circula făcând uz de acte false, scrie Ziarul de Gardă. Sursa a fost contactată de pasagerii

Pe traseul Chișinău-Bălți, în apropiere de Strășeni a luat foc un autocar cu 49 de pasageri. Poliția spune că unitatea de transport se deplasa spre Chișinău, la întrunirea organizată de Partidul „ȘOR”. În jurul orei 12:30, pe traseul Chișinău-Bălți, în apropiere de Strășeni a luat foc un autocar cu 49

Un grup infracțional, format din opt cetățeni moldoveni, ar fi estorcat bani de la șoferii din Moldova care circulau în afara țării cu microbuzele și autocarele destinate transportării pasagerilor și coletelor. „Aceștia pretindeau de la șoferi taxe săptămânale de protecție”, comunică reprezentanții Poliției. Într-un episod investigat de Poliție, în timp

În dimineața zilei de 19 ianuarie pompierii din raionul Hâncești au intervenit pentru a stinge un autocar de pe ruta Chișinău-București, care a luat foc pe traseul Chișinău-Leușeni. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 05:45. Pentru lichidarea arderii, la fața

Angajații Serviciului Vamal au depistat într-un autocar de pe ruta Chișinău – Sibiu (România) peste 2 000 pachete de țigări nedeclarate. Acestea erau ascunse în locuri special amenajate din podeaua și rezervorul autocarului. Incidentul a avut loc, pe 9 ianuarie, la postul vamal Sculeni. În baza analizei de risc, vameșii

Cinci oameni au murit, iar 21 au avut de suferit în regiunea Reazan din Rusia, după ce autocarul cu care se deplasau s-a izbit violent de parapetul unui pod, în timpul deplasării, informează Novaya Gazeta pe 2 ianuarie. Potrivit presei locale, în autocar se aflau 52 de oameni. Accidentul s-a

Un lot de piese auto uzate a fost introdus ilegal în țară, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni. Cazul a fost consemnat, pe 31 decembrie, de către echipele mobile ale Poliției de Frontieră. Accesoriile erau asunse într-un autocar care venea din România. Autocarul de pe ruta „Timișoara – Chișinău”

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x