Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu susține că salariul unui ministru urmează să ajungă până la 50 de mii de lei. Oficialul din Guvern a spus că în mediul privat ar putea ridica un venit mai mare pentru pachetul de competență pe care îl posedă. În același timp, Sirețeanu a declarat că
Consiliul European a decis pe 30 mai să dubleze asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova, promisă de UE în urmă cu un an. În total, Moldova va primi 295 milioane de euro, dintre care 220 milioane de euro reprezintă un împrumut, iar 75 milioane de euro – grant. După cum se
Ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, a întreprins o vizită de lucru la Chișinău. În cadrul întrevederilor oficialii au discutat despre stadiul actual al relațiilor bilaterale, despre perspectivele de aprofundare a cooperării moldo-maghiare, precum și despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, Ungaria
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova a publicat o dispoziție potrivit căreia Postul vamal Sculeni urmează a fi modernizat. În acest sens, Comisia a dispus alocarea a 23 milioane de lei. Pentru modernizarea infrastructurii Postului vamal Sculeni, din raionul Ungheni, Comisia a dispus alocarea din fondul de rezervă
Poliția Capitalei a anunțat pe 23 mai că în este în căutarea unei persoane care ar fi pierdut o sumă mare de bani. Incidentul s-ar fi produs la data de 5 mai 2023. Potrivit oamenilor legii, banii au fost găsiți de o femeie, care se plimba pe teritoriul CIE „Moldexpo”.
Un aparat performant de ultrasonografie și 2 000 de fiole de Trastuzumab, preparat folosit pentru tratamentul pacienților care au cancer, au fost oferite Institutului Oncologic. Donația a fost făcută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu suportul Uniunii Europene și al Guvernului Canadei. Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că aparatul
Moldoveanul care a murit pe muntele Everest era din Călărași, iar în ultima perioada locuia cu familia în Italia. Precizările au fost făcute de o locuitoare a raionului Călărași. Aceasta a adăugat că bărbatul avea o pasiune pentru munți și a dorit „tot mai sus să ajungă”. De menționat că
Primăria Șoldănești va primi 8,4 milioane de lei, care vor fi alocați din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru reparația unui bloc de locuit din oraș. O deciziei în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, în cadrul ședinței din 17 mai. Clădirea vizată, dată în exploatare
15 milioane de lei vor fi alocate pentru finanțarea a 26 de proiecte în perimetrul Zonei de Securitate. În acest sens, Guvernul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023. Lista proiectelor ce urmează a fi finanțate a fost aprobată de către Comisia de selectare împuternicită, în
În 2022, unii deputați din Parlamentul Republicii Moldova s-au ales cu un venit de peste 500 mii lei. Printre aceștia sunt Oleg Canațui, Qatrawi Ersilia, Gheorghe Ichim și Artemie Cătănoi. Parlamentul a publicat sumele totale a veniturilor achitate deputaților în anul 2022. Cele mai mari venituri le-au ridicat următorii deputați: