calea ferată

Basarabeasca – oraș de la sud, la graniță cu Ucraina, care a fost construit în jurul și pentru calea ferată. Trenurile de călători nu prea circulă acum acolo, legăturile obișnuite cu țara vecină au fost practic întrerupte. Dar apropierea de Ucraina îi sperie pe mulți localnici. De data aceasta, Dașa

România a reparat linia de cale ferată de la portul moldovenesc Giurgiuleşti până la portul românesc Galaţi de pe Dunăre. Acest lucru a fost anunțat pe 7 iulie de ministrul Transporturilor al României, Sorin Grindeanu, menționând că lucrările de reparație au fost finalizate cu aproape o lună înainte de termen.

După 25 de ani, din toamnă, calea ferată Basarabeasca-Berezino va fi funcțională. Noul tronson feroviar va face legătură cu portul Izmail și Belgorod-Dnestrovskii, precum și stațiile Arțîz, Zatoca. Un anunț în acest sens a fost făcut pe 23 iunie, de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Spînu

Până la sfârșitul anului curent vor începe lucrările de renovare a căii ferate Chișinău – Ungheni. Anunțul a fost făcut, pe 11 iunie, de vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Potrivit oficialului, renovarea căii ferate va permite creșterea vitezei de deplasare a trenului. Popescu menționează că,

Începând cu data de 28 august, se reia circulația trenului de călători НР 642/641 pe ruta Odesa – Chișinău – Odesa. Anunțul a fost făcut de conducerea Căii Ferate a Moldovei (CFM). Trenul va pleca din Odesa la ora 18:36, iar returul la Chișinău este planificat pentru ora 22:33. De

Oleg Tofilat a fost ales în funcția de director al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”. „În rezultatul desfășurării concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Consiliul de administrație al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a desemnat în calitate de învingător al concursului,

Administrația nodului feroviar Bălți a emis o decizie privind sistarea circulației terenurilor pe segmentul de cale ferată Bălți-Râbnița și Bălți-Ungheni, începând de astăzi, 6 mai, ora 20:30, transmite portalul esp.md. Președintele comitetului sindical al muncitorilor de la Calea Ferată Bălți, Andrei Țîbîrnac, a spus pentru sursa citată că sistarea circulației

Șefa statului, Maia Sandu, convoacă în ședință Consiliul Suprem de Securitate. Întrunirea se va desfășura marți, 27 aprilie, începând cu ora 13:00. Conform ordinii de zi, membrii Consiliului Suprem de Securitate vor audia în ședință informațiile și rapoartele privind situația la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”. Menționăm că

Angajații întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei” din Ocnița, Bălți, Bender și Basarabeasca au organizat proteste în contextul în care nu li s-au achitat salariile din luna noiembrie-decembrie. Șefii nodurilor feroviare au trimis din nou scrisori președintelui țării și președintelui parlamentului, în care au solicitat să fie luate măsuri urgente în

În ultimii 10 ani, întreprinderea „Calea Ferată a Moldovei” a fost prejudiciată cu peste 1 miliard 500 milioane de lei. La această concluzie a ajuns comisia de anchetă, care a analizat situația economico-financiară de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” pentru perioada 2010-2020. Rezultatele anchetei au fost prezentate de deputatul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x