Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, luni seară, pe 5 octombrie, după consultările cu partidele parlamentare. Este a patra nominalizare făcută de liderul de la Cotroceni de la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, scrie economedia.ro și G4media.ro. Luca Niculescu, în vârstă
Asociația Promo-LEX îi solicită premierului desemnat, Vasile Tofan, și viitorului Guvern să includă în programul de guvernare un capitol distinct privind reintegrarea Republicii Moldova și să consolideze arhitectura instituțională responsabilă de acest domeniu. Organizația susține că, în lipsa unui mecanism clar de coordonare, politicile de reintegrare sunt aplicate „fragmentar” și
Actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu a fost desemnată, oficial, pe 22 august, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. La evenimentul de lansare, care a avut loc într-un parc IT din Chișinău, au participat miniștri, deputați și membri ai formațiunii politice, printre care