casă

Noaptea trecută, o casă de locuit din satul Bîrnova, raionul Ocnița, și o încăpere utilizată drept depozit au fost cuprinse de flăcări. Ajunși la fața locului, salvatorii au evacuat două butelii cu gaz propan-butan din interiorul locuinței, menționând că au prevenit astfel producerea unei explozii de proporții. Potrivit datelor preliminare,

Partidul Liberal (PL) din Republica Moldova s-a lansat în campania electorală pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie cu promisiunea de „reîntregire a neamului” prin unirea cu România și accelerarea integrării europene. Formațiunea, care a mai participat la guvernare în cadrul Alianțelor pentru Integrare Europeană (2009–2013, 2015–2017), vine în fața alegătorilor

Partidul Acțiune și Solidaritate promite că, până în 2028, Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană și că veniturile populației active vor fi dublate. În 2021, PAS a câștigat alegerile parlamentare anticipate cu o majoritate absolută – 63 de mandate – fiind votat de peste jumătate dintre alegătorii prezenți la

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a declarat că incidentul de lângă casa primarului din Stăuceni este „un mod josnic de a încerca să fie speriați oamenii care luptă pentru dreptate”. „Azi noaptea, primarului PAS din orașul Stăuceni i-a fost aruncat un explozibil în grădina casei. PAS condamnă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x