cc

Debitorul nu va putea fi adus forțat în fața executorului judecătoresc. Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 73 din Codul de executare. Hotărârea a fost pronunțată pe 25 martie. Sesizarea a avut la bază o excepție de neconstituționalitate ridicată de Livia Mitrofan, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Aceasta a

Consiliera prezidențială în domeniul justiției, Olesea Stamate, a menționat că decizia Curții Constituționale prin care a fost admisă parțial sesizarea depusă de președinta Maia Sandu care a cerut să fie verificată constituționalitatea mai multor articole din legea cu privire la guvern, clarifică lucrurile în ceea ce ține de competențele Guvernului

„Depășirea actualei crizei se poate face doar cu un parlament nou. La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”. Astfel, Maia Sandu și-a anunțat poziția după ce Curtea Constituțională a anulat decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier. Anunțul a fost

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a comentat decizia Curții Constituționale de a respinge cererea de suspendare a acțiunii decretului președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, din 11 februarie privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Potrivit acestuia, „decretul privind reînaintarea doamnei Gavrilița a fost suspendat, de fapt”. „Punctul

Judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababii a decedat. Informația a fost confirmată de președinta Curții Constituționale (CC), Domnica Manole și Asociația Judecătorilor din Moldova. Acesta a murit pe 27 ianuarie la vârsta de 52 de ani. Potrivit Domnicăi Manole, Ababii era bolnav de mult timp. „Judecătorul este în concediu medical din

Epidemia: starea de lucruri 1709 cazuri noi de coronavirus, inclusiv la 63 de medici, s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au procesat 3792 de teste. Astfel, numărul total al cazurilor de contaminare confirmate în țara noastră de la începutul epidemiei a crescut până la 119

Decizia Curții Constituționale privind imposibilitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu cele prezidențiale a provocat reacții aprinse printre politicieni. Altfel spus, hotărârea magistraților înseamnă că alegerile parlamentare pot fi organizate doar după cele prezidențiale, iar un nou legislativ ar putea fi format abia în primăvara anului 2021. Liderul Platformei Demnitate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x