КС

„Acest Parlament rămâne până în primăvara 2021”. Reacții la decizia CC privind desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate

Decizia Curții Constituționale privind imposibilitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu cele prezidențiale a provocat reacții aprinse printre politicieni. Altfel spus, hotărârea magistraților înseamnă că alegerile parlamentare pot fi organizate doar după cele prezidențiale, iar un nou legislativ ar putea fi format abia în primăvara anului 2021.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase a notat că decizia de astăzi a Curții Constituționale era previzibilă și se încadrează cu strictețe în litera și spiritul Constituției Republicii Moldova. Acesta a menționat că unii politicieni întârzie să ia decizia care ar soluționa criza politică.

„Se inventează și se susțin mediatic, prin propagandă agresivă, soluții imposibile, neconforme cu legile și Constituția Republicii Moldova, se caută pretexte, scuze și închipuite motive pentru a nu se demite guvernul Chicu prin moțiune de cenzură și pentru a nu se vota instalarea unui guvern pro-european, profesionist și responsabil, asumat de Platforma DA și susținut de partenerii de dezvoltare”, a scris Năstase pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/AndreiNastase.DA/posts/2586936438195701

Și vicepreședintele Platformei DA, Alexandr Slusari a menționat că este important cum vor trăi oamenii până la votarea unui nou parlament.

„Noi am înțeles că, spre regret, acest Parlament – emanația sistemului mixt Plahotniuc-Dodon – rămâne până în primăvara 2021. Dar este foarte important cum va trăi Moldova în această perioadă și cine va gestiona țara. Cine va organiza scrutinul prezidențial și alegerile parlamentare anticipate”, a scris Slusari.

https://www.facebook.com/alexander.slusari/posts/2327670934196274

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a menționat că dizolvarea parlamentului este posibilă cel mai devreme pe 24 decembrie.

„Nu cred că Republica Moldova are vreo șansă să meargă înainte cu un Parlament ales după chipul și asemănărea lui Plahotniuc. Chiar nu cred. Prima zi când este posibilă dizolvarea Parlamentului, conform dispozitivului hotărârii (dar, repet, trebuie să vedem și considerentele), este 24 decembrie 2020”.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=834564367068998&id=100015463279463

 

Iar deputatul Ps Dumitru Alaiba a atras atenția că, cel mai probabil, Igor Dodon va deveni deputat:

„Întâi o să îl dăm jos pe Dodon, după asta aruncăm niște socialiști din parlament. 36 e totuși cam prea mult. Dezavantajul acestui scenariu – probabil o să-l avem pe Dodon în parlament. Păi desigur că va candida în primăvară pe lista socialiștilor. Da’ unde să plece? A mai făcut ceva în viața asta decât să stea cocoțat în funcție publică? Plus că și imunitate tare nu i-ar strica pentru toate porcăriile pe care le-a făcut de-a lungul anilor”.

https://www.facebook.com/dumitru.alaiba/posts/974567179648492

Liderul partidului Pro Moldova Andrin Candu a scris că decizia nu lasă loc de interpretări. Acesta a transmis un semnal politicienilor din opoziția parlamentară legat de învestirea unui nou guvern.

„Din acest moment trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un Guvern capabil să relanseze economia și să asigure siguranța oamenilor în Moldova”.

Liderul formațiunii Partidul Nostru Renato Usatîi și-a exprimat regretul că reînnoirea clasei politice nu poate avea loc mai devreme:

„Trebuie să obținem asta în limitele deciziei CC. Asta înseamnă eliberarea Moldovei în urma alegerilor prezidențiale de personajul care astăzi ocupă fotoliul de președinte-pseudopolitician, care s-a compromis totalmente și poartă răspundere pentru aces haos în care este țara și care trebuie să plece. (…) Apoi, trebuie dizolvat acest „circ” jalnic pe care îl numim parlament”.

https://www.facebook.com/RU1.md/posts/3049536588432667

Și Partidul Socialiștilor (PSRM) s-a arătat convins de necesitatea desfășurării alegerilor parlamentare anticipate, îndată după cele prezidențiale.

„În această situație, primul decret semnat de șeful statului după alegerile prezidențiale din toamnă trebuie să fie despre dizolvarea actualului Parlament compromis și organizarea alegerilor legislative anticipate. Acest Parlament s-a afundat în multiplele scandaluri de corupere a deputaților, astfel că el nu mai reprezintă votul cetățenilor dat anul trecut. Boicotarea ședințelor plenare de către Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor este un alt motiv de discreditare”, se arată într-un comunicat al PSRM.

https://www.facebook.com/socialistii.moldova/photos/a.184857241605607/3160335964057705/?type=3&theater

Vitalie Dragancea, consilierul premierului Ion Chicu a venit și el cu o reacție. Acesta a criticat decizia CC:

„Nu cred că undeva în Constituție e reglementată data alegerilor. Avem Parlament, avem Comisie Electorală Centrală – primul elaborează și aprobă legi naționale, ceilalți le aplică. Dacă pe toate le decide Curtea Constituțională atunci să lichidăm Parlamentul, Guvernul, CEC –ul, Procuratură – lichidăm totul și toată administrarea statului să o facă judecătorii CC. Republică prezidențială am fost, parlamentară am fost. Acum vom fi Republica Curții Constituționale”.

https://www.facebook.com/vitalie.dragancea.7/posts/1470895483102321

Politologul Dionis Cenușă a menționat că soarta actualului guvern depinde de PAS și Maia Sandu, în timp ce celelalte componente ale opoziției deja s-au decis.

„Fie se merge înainte cu voturile grupurilor oligarhice și este răsturnat guvernul, iar cel nou va trebui să fie o partajare între PAS, Platforma DA cu Candu și Șor. Dar dacă și după ce este ales, noul guvern va fi și mai instabil decât cel prezent. Nu vorbesc despre competență, ci despre stabilitate (4 partide în loc de 2 partide la guvernare). Sau PAS așteaptă alegerile prezidențiale, cu gândul că câștigă, după care merge pe scenariul de mai sus, posibil cu atragerea Democraților (dacă/după ce Igor Dodon nu este reales președinte)”.

Amintim că și șeful statului, Igor Dodon, a comentat decizia CC. Acesta a menționat că era o hotărâre previzibilă și pledează pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate îndată după cele prezidențiale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: