Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a cerut astăzi, 13 ianuarie, în cadrul ședinței primăriei, responsabililor din cadrul instituției să vină cu un document ce ar permite amendarea persoanelor, dar şi a agenţilor economici, care aruncă gunoi în stradă. Potrivit lui Ion Ceban, amenzile ar trebui să fie de peste
Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că Primăria Chişinău este una din cele mai corupte instituţii de stat. Edilul a participat astăzi, 10 ianuarie, la ședința Agenției Naționale de Integritate și a solicitat reprezentanților instituției să includă Primăria municipiului Chișinău în zona de risc, astfel încât pe parcursul anului curent funcționarii
Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut secretariatului primăriei să investigheze situația în care un agent economic a tăiat mai mulți copaci în strada Nicolae Dimo pentru a construi un bloc locativ. Potrivit primarului, preliminar s-a stabilit că nu există o decizie a Consiliului municipal sau a instanței de judecată prin
Contractul privind evacuarea deșeurilor din municipiul Chișinău la gunoiștea din Țânțăreni, raionul Anenii Noi, a fost prelungit până la 31 decembrie 2020. Anunțul a fost făcut astăzi, 3 ianuarie, de primarul capitalei, Ion Ceban, care a precizat că negocierile cu conducerea satului Țânțăreni au durat până la miezul nopții. În
Premierul Ion Chicu l-a avertizat pe primarul Ion Ceban, astăzi, 30 decembrie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că dacă în 2020 va fi depistat vreun caz în care să fie depistat pește cu viermi, atunci el personal îi va hrăni pe șefii de la primărie, responsabili de achiziții
Întreprinderea municipală de exploatare a drumurilor și podurilor „EXDRUPO” are un nou șef interimar. Sergiu Tomiță a fost desemnat în funcție de către primarul general, Ion Ceban, după ce edilul a întreprins o vizită de lucru în cadrul instituției, se arată într-un comunicat al primăriei, publicat astăzi, 27 decembrie. Astfel,
În parcul „La izvor” din capitală ar putea fi construit un stadion cu o capacitate de 1024 de locuri, cu posibilitatea de adăugare a încă 500 de locuri. Un comunicat în acest sens a fost publicat ieri, 26 decembrie, pe site-ul Federației Moldovenești de Fotbal (FMF). Subiectul a fost discutat
Primăria Chișinău a primit deja cel puțin șase oferte de la agenții economici, pentru a oferi un nou sediu funcționarilor din cadrul instituției. Potrivit primarului interimar, Ion Ceban, costul de întreținere a noii clădiri nu trebuie să fie mai mare decât cel pe care îl plătește în prezent municipalitatea pentru
Guvernul Chicu: buget în zece zile Nu au trecut nici două săptămâni de la învestirea Guvernului lui Ion Chicu, iar acesta a și prezentat proiectul bugetului pentru anul 2020, declarându-l «cu adevărat investițional». Pentru investițiile de stat, în buget s-au planificat 3 miliarde de lei, iar încă peste 1 miliard
Evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă se vor desfășura în acest an în Piața Marii Adunări Naționale și în scuarul Catedralei. Decizia a fost anunțată astăzi, 25 noiebrie, printr-un comunicat de presă, publicat în urma unei întâlniri dintre premierul Ion Chicu și primarul capitalei, Ion Ceban. „Toate acțiunile componente ale sărbătorilor