cec

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru anul 2020 destinate partidelor politice, conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 și alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016. Un comunicat în acest sens

Alegerile parlamentare noi pentru funcţia de deputat în circumscripţia electorală uninominală nr. 38, municipiul Hînceşti vor fi organizate pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată astăzi, 27 decembrie, de membrii Comisiei Electorale Centrale, care s-au întrunit în ședință. Precizăm că funcţia de deputat a rămas vacantă după ce Alexandru

Partidul Politic „Șor” susține că decizia din 2 decembrie a Curții Supreme de Justiție nu presupune ca formațiunea să plătească statului peste 2 milioane lei, dar se referă la refuzul de a examina recursul Partidului „Șor” împotriva deciziei anterioare a Comisiei Electorale Centrale. Mai mult, Partidul „Șor” este pregătit să

Partidul Politic „Șor” va fi obligat să verse în bugetul de stat 2 090 000 lei, după ce Comisia Electorală Centrală a stabilit, în luna aprilie, că formațiunea a primit donații ilegale pentru campania electorală la parlamentarele din 24 februarie 2019. O decizie în acest sens a fost adoptată de

Desfășurarea alegerilor prezidențiale, anul viitor, va costa bugetul de stat peste 167 356,2 mii lei. Comisia Electorală Centrală a aprobat bugetul instituției pentru anul 2020, se arată într-un comunicat de presă publicat astăzi, 3 decembrie. Astfel, bugetul instituției pentru anul 2020 constituie 337 146,7 mii lei. Din aceștia bani, pentru

Mihail Paciu ar putea fi noul deputat al fracțiunii PSRM. Comisia Electorală Centrală a validat astăzi, 15 noiembrie, mandatului său de deputat. Acesta îl va înlocui pe Ion Ceban, care a preluat funcția de primar al municipiului Chișinău. Mihai Paciu este un fermier din Brăviceni, raionul Orhei și conduce Gospodăria

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x