Cehia

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a anunțat despre expulzarea a 20 de diplomați cehi ca reacție la o decizie asemănătoare a Cehiei. „Douăzeci de angajați ai ambasadei cehe la Moscova au fost declarați persona non grata. Li s-a ordonat să părăsească teritoriul țării noastre până la sfârșitul zilei de 19

Poliția cehă a anunțat în căutare internațională pe doi presupuși angajați ai agenției de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ruse. Este vorba despre Alexandr Petrov și Ruslan Boșirov, pe care autoritățile britanice îi suspectează de otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia. Unul

Un moldovean de 36 de ani a fost extrădat din Cehia. Acesta era anunțat în căutare internațională, din 2019, în baza unei cauze penale pentru trafic de copii și trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală. Ofițerii Centrului au stabilit că, în perioada lunilor aprilie – mai 2018,

În Cehia a fost depistată o nouă tulpină a coronavirusului, scrie RBC pe 29 martie, cu trimitere la presa locală. Din primele informații, mutația nu este mai periculoasă decât cea a tulpinei britanice sau sud-africane. Descoperirea a fost făcută de către cercetătorii laboratorului Elisabeth Pharmacon din orașul Brno, situat în

Cehia a donat Republicii Moldova un lot de echipamente de protecție împotriva Covid-19. Acestea vor fi repartizate instituțiilor medicale, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Valoarea donației este de peste €1,34 mln. Ceremonia de acordare a ajutorului s-a desfășurat pe 12 februarie, în prezența oficialilor moldoveni și a

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a decorat pe 28 ianuarie cu „Ordinul de Onoare” pe ES Zdeněk Krejčí, Ambasadorul Republicii Cehe în țara noastră, cu ocazia încheierii mandatului. Distincția i-a fost înmânată Ambasadorului Zdeněk Krejčí în semn de înaltă apreciere a muncii desfășurate întru consolidarea relațiilor politice, economice și interumane

Pe 12 noiembrie a avut loc ceremonia de inaugurare a noului sediu al Centrului de îngrijiri medico-sociale la domiciliu „Estera”. Acesta va oferi servicii de îngrijire la domiciliu persoanelor în etate și dependente de grija altora, din mun. Chișinău. Astfel, zilnic vor fi asigurați cu proceduri medicale și îngrijiri personale

Cehia a donat Moldovei un lot de echipament de protecție pentru lucrătorii medicali care intră în contact cu pacienții infectați cu coronavirus. Ajutorul umanitar va fi transferat către centrele de cazare temporară pentru persoanele cu dizabilități. Acest lucru a fost anunțat pe 10 noiembrie de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției

Din cauza creșterii în ritm tot mai alarmant a noilor cazuri de infectare cu COVID-19, Cehia și Slovenia au decis să impună restricții de circulație. În Slovenia deplasarea cetățenilor va fi interzisă de la ora 21:00 până la 6:00, iar în Cehia – de la 21:00 până la 5:00. În

Din 22 octombrie, Cehia introduce restricții de circulație, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Regimul special va fi valabil cel puțin până în 3 noiembrie, scrie portalul Meduza.io. Locuitorilor le va fi permis să își părăsească casele doar pentru a merge la serviciu, la magazin sau la medic. De asemenea,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x