Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Biroul de Reintegrare condamnă reținerea a două jurnaliste la Rîbnița— Tofan și-a prezentat echipa. Patru miniștri noi în viitorul Guvern— NATO va ajuta la protejarea cerului Moldovei împotriva dronelor?— Verificări de securitate înainte de alegerea noului director
Galeria PLAI anunță deschiderea expoziției imersive „PĂDUREA”, semnată de artistul vizual Milen Chelea. Expoziția va putea fi vizitată începând cu 23 iulie 2026 până pe 6 August, 2026, la Galeria PLAI, str. Alexandr Pușkin 39, într-un format cu acces special, pe bază de booking din timp. Inspirată din folclorul mistic
Peste 82 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană erau înregistrați, la sfârșitul lunii iunie, în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Numărul acestora a crescut de aproape trei ori față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau raportate 27.840 de persoane asigurate, potrivit
Aderarea la Uniunea Europeană este percepută diferit de cetățeni. Pentru unii, înseamnă dezvoltare și noi oportunități, în timp ce alții vorbesc despre riscuri legate de schimbări majore, identitate sau modul de viață cu care s-au obișnuit. NewsMaker i-a întrebat pe oameni ce cred că ar putea pierde cetățenii Republicii Moldova
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, respinge avertismentul ministrului interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, potrivit căruia capitala și unele suburbii ar putea rămâne fără apă, în cazul în care nivelul Nistrului va continua să scadă. Edilul susține că nu ar exista „nicio problemă pe Nistru” și acuză guvernarea că ar crea
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker! — O fostă secretară de stat spune că a fost demisă politic. Ministerul și PAS neagă— Trei actuali miniștri, lăudați de Igor Grosu. Vor rămâne în Guvern?— Taburceanu a întors toți banii de la „Moldatsa”. Grosu: și
Municipiul Chișinău a găzduit, în perioada 9-10 iulie 2026, cea de-a doua reuniune oficială a partenerilor din cadrul proiectului european SUSTAIN-2 – A Sustainability Model for Tourism (F&B), finanțat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre. Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor partenere din Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Turcia și
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker! — O fostă secretară de stat spune că a fost demisă politic. Ministerul și PAS neagă— Trei actuali miniștri, lăudați de Igor Grosu. Vor rămâne în Guvern?— Taburceanu a întors toți banii de la „Moldatsa”. Grosu: și
MAIB a organizat al șaselea meetup cu clienții — Next is now 2026, dedicat actualizărilor aplicației mobile. NM relatează cum, timp de aproape două ore, utilizatorii și echipa maib au discutat într-o atmosferă informală despre funcționarea aplicației maibank. Următorul meetup maib cu clienții a avut loc pe 9 iulie, la