Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE. Potrivit comunicatului publicat pe 2 decembrie de Biroul politici de reintegrare, oficialii au discutat despre negocierile privind reglementarea transnistreană. Întâlnirea a avut loc la două zile după ce, în regiunea
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Osmochescu: cota de 50% pentru produse locale încalcă economia de piață— Maia Sandu convoacă în ședință Consiliul Național de Securitate— Primarul din Orhei și-a anunțat demisia, după ce Șor și-a retras sprijinului politic— Plahotniuc, pentru prima dată
Luna Filmului European, acum sub o nouă denumire – European Award Season, revine la Chișinău. În acest an, festivalul a ajuns la cea de-a treia ediție și propune publicului o selecție din trei filme din 2025 și trei filme clasice. Proiecțiile vor avea loc în perioada 5-14 decembrie, la Cineplex
Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc este prezent astăzi în sala de judecată a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru o nouă ședință în dosarul „Frauda bancară”, pentru prima dată de la extrădarea în Republica Moldova. Avocatul său, Lucian Rogac, a anunțat că va face declarații pentru presă după încheierea audierilor. Ședința
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2024. Oficialul a preluat portofoliul pe 1 noiembrie, în noul Guvern condus de Alexandru Munteanu. Potrivit documentului, pentru 2024, Cojuhari a raportat venituri salariale obținute din mai multe instituții de stat. Salariul de bază de la
Administratoarea unei agenții de turism din Chișinău ar fi lăsat fără aproximativ 3,9 milioane de lei și fără vacanțe mai mulți clienți. Până acum, 60 de persoane au fost identificate și recunoscute ca părți vătămate, după ce ar fi oferit bani pentru pachete turistice la prețuri atractive. Procuratura Generală a
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2024. Oficialul a preluat portofoliul pe 1 noiembrie, în noul Guvern condus de Alexandru Munteanu. Potrivit documentului, Osmochescu a declarat pentru 2024 un venit salarial anual de peste 143.000 de euro, obținut la
Iarna începe la teatru! „Primul Weekend al Iernii” vă propune o serie de spectacole care vor aduce emoție, căldură și inspirație în primele zile ale noului sezon. Mai jos puteți găsi programul și scurte prezentări ale fiecărei producții. ADI #monodramă 16+de Constantin CheianuRegia: Diandra GherghelJoi, 04 decembrie, ora 18.30 Monospectacol
Cota obligatorie de 50% pentru produsele autohtone pe rafturile magazinelor nu poate fi aplicată într-o economie de piață și contravine celor mai bune practici internaționale. Declarația a fost făcută de ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Eugen Osmochescu, în ediția din 1 decembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la
Primara orașului Orhei, Tatiana Cociu, și-a anunțat demisia astăzi dimineața, la o zi după ce politicianul fugar, Ilan Șor a anunțat că își retrage proiectele „sociale” din Moldova și sprijinul politic pentru primari. Edila spune că decizia de a pleca din funcția este că se simte amenințată alături de colegii