Chișinău

Mai mulți medici care au solicitat Ministerului Sănătății din România recunoașterea studiilor efectuate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău sunt vizați într-o amplă anchetă penală. Procurorii suspectează că rezidențiatul nu s-ar fi desfășurat în realitate, deși medicii au depus diplome care atestau finalizarea acestuia.

Complexul rezidențial Newton House Grădina Botanică este un concept urban care dispune de toate facilitățile pentru o viață urbană confortabilă – motiv pentru care sute de familii l-au ales deja drept viitoarea lor casă. Rezidenții vor avea un Mall chiar în incinta ansamblului rezidential, o grădiniță cu capacitate pentru întreaga

Există perspective ca problema transnistreană să fie rezolvată înainte ca Moldova să devină membră a Uniunii Europene, a declarat marți, 4 noiembrie, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos. Oficiala speră ca pe viitor, regiunea să beneficieze de fondurile europene de 1,9 miliarde de euro destinate Republicii Moldova. „Comisia Europeană respectă

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Ce salariu va ridica premierul Alexandru Munteanu?— Semnături fictive? Detalii noi în dosarul lui Plahotniuc— Moldova, cele mai mari progrese pe calea aderării la UE— Subsolul unui bloc de la Ciocana, inundat cu apă de canalizare de

Șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a anunțat că își va încheia activitatea în funcție începând de mâine, decizia fiind una personală. El a confirmat pentru NewsMaker că demisia sa nu a fost impusă și că aceasta are legătură cu o promovare. Iacub a precizat că alegerea succesorului său rămâne la

Reducerile de Black Friday atrag anual sute de mii de consumatori, însă entuziasmul cumpărăturilor poate ascunde riscuri financiare. Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPC) recomandă atenție sporită la prețuri și ofertele promoționale. Este important ca reducerile afișate să fie reale și raportate la prețul anterior al produsului. Totodată, consumatorii trebuie

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, urmează să ridice un salariu de puțin peste 1.000 de euro lunar. Potrivit declarației de avere a fostului premier Dorin Recean, veniturile sale salariale pentru anul 2024 au constituit 243.349 de lei – în jur de 20.279 de lei pe lună, ceea ce

Republica Moldova a înregistrat cele mai mari progrese pe calea aderării la Uniunea Europeană, reușind să-și aprofundeze cooperarea cu Bruxelles-ul în pofida amenințărilor hibride și a tentativelor de destabilizare, a declarat comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, într-un mesaj publicat pe platforma X. Președinta Maia Sandu i-a mulțumit pentru apreciere,

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Salariul minim pe economie urmează să fie majorat— Noul Guvern se întrunește în prima ședință— Avizul comisiei de la Veneția, așteptat pentru crearea PACCO— Autoritățile pregătesc noi măsuri împotriva dezinformării online— Peste 95 de mii de oameni

Primarul orașului Codru, Stelian Manic, a anunțat pe pagina sa de Facebook că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Edilul acuză „jocurile politice” din Consiliul orașului, care blochează activitatea primăriei și întârzie lucrările de construcție esențiale pentru comunitate. „Aceste jocuri politice au făcut ca, în anul 2025, să întârziem votarea

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x