000000011pm 720051, PM11

Deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a respins acuzațiile colegei sale din partea PAS, Victoria Belous, potrivit cărora ar fi obținut venituri ilegală și nu le-ar fi declarat. Costiuc a catalogat afirmațiile parlamentarei ca fiind „politice” și a îndemnat-o să depună un denunț penal, dacă dispune de dovezi. Precizările au

Pe clădirea Pentagonului din SUA au fost instalate plăcuțe cu inscripția „Departamentul Războiului” în locul celor vechi cu „Departamentul Apărării”. Noile panouri din bronz au fost montate personal de șeful Pentagonului, Pete Hegseth, relatează stripes.com. El a declarat că „abordează cu maximă seriozitate redenumirea instituției”. Președintele SUA, Donald Trump, a

Fusul orar al Republicii Moldova – UTC+2 – ar urma să fie consfințit oficial în legislația națională. Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, deoarece, după proclamarea independenței, țara noastră nu și-a introdus fusul orar în lege, iar acesta este una dintre măsurile obligatorii în procesul de

Studenții din Moldova se zbat între studii și necesitatea de a-și asigura existența. Motivul — bursa de categorie I este de doar 1295 de lei, de trei ori mai mică decât coșul minim de consum (3300 de lei). Consiliul Național al Tineretului cere egalarea acestor indicatori, precum și introducerea unor

Prim-ministrul Alexandru Munteanu participă pe 15 noiembrie la campania națională de împădurire. Acesta a venit împreună cu câinele său, potrivit unor imagini video surprinse de Pro TV. Premierul, alături de mai mulți deputați, plantează copaci în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, ca parte campaniei de împădurire. Acesta a fost surprins la

„Este o trădare a cetățenilor”, „au fost luați doar pentru rating”, „vor mai urma plecări” — astfel comentează opoziția faptul că cinci deputați au părăsit fracțiunea PAS la o lună și jumătate după alegeri. Deputatul socialist Vladimir Odnostalco afirmă direct că sportivii și jurnaliștii cunoscuți au fost incluși în liste

Tarifele la gaz ar putea scădea în curând. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 14 noiembrie, la emisiunea „Realitatea te privește”, că există semnale care indică o posibilă reducere, însă decizia finală va fi luată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). „Energocom-ul a făcut achizițiile de gaze,

Republica Moldova și România au lansat pe 14 noiembrie Ruta gastronomică transfrontalieră. Itinerarul reunește peste 50 de obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, ruta traversează Republica Moldova de la nord la sud, pe o distanță de 1 506 km, ce poate fi

Serviciul de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE) a reținut în Los Angeles o moldoveancă condamnată anterior pentru omor în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Departamentul american pentru Securitate Internă, transmite KOMO News. Potrivit instituției, în 2013, cetățeanca Republicii Moldova Victoria Sorocean a fost condamnată la 17

Președinția Republicii Moldova confirmă că Drago Kos, fratele comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, a făcut parte din Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA), instituit de șefa statului – după ce informația a apărut în presă. Într-un comentariu pentru NM, purtătorul de cuvânt al instituției, Igor Zaharov, a menționat că CCIA

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x