citații

Locuitorii Republicii Moldova primesc mesaje pe email, atribuite șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu. În acestea, sunt informați că ar fi vizați într-o procedură judiciară și sunt îndemnați să răspundă în termen de 48 de ore. IGP a precizat că Viorel Cernăuțeanu nu trimite astfel de citații și

Inspectoratul General al Poliției (IGP) atenționează cetățenii cu privire la o nouă schemă pusă la cale de escroci. Potrivit oamenilor legii, aceștia expediază mesaje cu conținut fals pe adresele electronice ale victimelor, folosind numele autorităților publice, în care cer informații și bani. Mai exact, potrivit IGP, infractorii cibernetici expediază citații

Oamenii legii, împreună cu reprezentanți ai comisariatului militar, au efectuat raiduri în cluburile de noapte din Kiev, anunță pravda.com. Conform sursei citate, bărbaților de vârstă militară le-ar fi fost înmânate citații de înrolare în armată. În weekend, oamenii legii au vizitat 420 de instituții din Kiev pentru a verifica respectarea

Vineri, 27 mai, în jurul orei 22.00 polițiștii Inspectoratului Național pentru Securitate Publică (INSP) au depistat 5 șoferi care se aflau la volan în stare de ebrietate cu grad avansat, iar altul a refuzat testarea alcoolscopică. Potrivit INSP, aceștia participau la curse ilegale de automobile manifestate prin conducere agresivă, pe

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x