companie avia

Cetățenii își vor putea recupera mai rapid banii pentru biletele de avion nevalorificate de la companiile avia care au dat faliment. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat de Parlament în ședința din 29 februarie, anunță Parlamentul. Proiectul prevede completarea Legii insolvabilității cu un punct nou

Din 3 noiembrie, compania Aegean Airlines va opera cursa avia directă Atena-Chișinău. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Moldovei în Grecia Andrei Popov. Diplomatul a menționat că vor fi efectuate două zboruri pe săptămână – marți și vineri. Pe rețelele de socializare, Popov a anunțat că au loc pregătiri pentru

Liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) Gheorghe Cavcaliuc susține că intenționa să revină în Moldova pe 25 august, însă zborul i-a fost anulat la inițiativa partidului de guvernare. De fapt, compania AirMoldova, de la care fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției a cumpărat bilet, a anulat toate cursele până

Compania avia Aeroflot va lansa zboruri charter de la Chișinău la Moscova pe 25 decembrie. Acest lucru a fost anunțat de Ambasada Rusiei în Moldova. Zborurile vor fi efectuate de la aeroportul Chișinău către aeroportul Sheremetyevo de două ori pe săptămână (vineri și duminică, zbor SU 1845, decolare la 01:35

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x