Trei minori cu vârstele de 14 și 15 ani, originari din Chișinău și Comrat au fost reținuți pentru comiterea a trei furturi din automobile. Potrivit poliției, aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind documentați pentru infracțiuni similare. Potrivit oamenilor legii, minorii, în perioada 10-13 ianuarie, atât pe timp de
Un accident grav s-a produs în noaptea de 9 ianuarie în raionul Cantemir. Un tînăr de 22 de ani a avut nevoie de intervenția echipei de descarcerare, după ce a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea s-a izbit într-un copac. În prezent, acesta este spitalizat. Contactată de
Un bărbat din Ceadîr-Lunga a fost reținut de Centrul Național Anticorupție CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 800 de euro pentru a-l ajuta să-și perfecteze permisul de conducere, la categoriile B și C. Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar
Tânăra din Comrat, despre care presa a scris că și-ar fi ucis mama, în timp ce se afla sub efectul drogurilor, este învinuită de omor intenționat, iar procurorii solicită plasarea acesteia în arest pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Generale, Maria Vieru,
Lucrările de lichidare a consecințelor ploilor abundente din Comrat continuă și pe 1 octombrie. Potrivit oamenilor legii, pentru pomparea apelor din gospodării, dar și înlăturarea nămolului din curți au fost mobilizați 155 de oameni cu 33 unități de tehnică. Situația este gestionată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. La
155 de persoane, dotate cu 33 unități de tehnică lucrează în aceste momente la Comrat pentru înlăturarea consecințelor ploilor abundente care au fost înregistrate pe 29 septembrie în sudul țării. Acțiuni de pompare a apei din case, dar și eliberarea gospodăriilor de nămol sunt efectuate de salvatori, polițiști, carabinieri, soldați,
Circa 60 de militari ai Armatei Naţionale au ajuns la Comrat, pentru lichidarea consecinţelor ploilor torenţiale care au avut loc pe 29 septembrie în sudul ţării. Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Apărării, militarii Brigăzii „Dacia” din Cahul au ajuns la Comrat cu două unităţi de tehnică specială,
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI a publicat cel mai recent bilanț al consecințelor în urma ploilor torențiale care au avut loc pe 29 septembrie. Astfel, mai multe localități din sudul țării au fost afectate. În Comrat, precipitațiile au înnămolit 39 de gospodării particulare, 2 depozite, fiind
Ploaia abundentă de marți a creat din nou probleme pentru locuitorii din Comrat. Apa a inundat gospodăriile și a defectat conductele de gaz. Localnicii spun că ar fi afectate și mai multe ferme din regiune. Precipitațiile au provocat daune și în alte localități. UPDATE (16:30) Inundațiile puternice din municipiul Comrat,
Doi bărbați din Comrat au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia sunt bănuiți de introducerea în Ucraina, prin contrabandă, a alcoolului etilic în cantităţi deosebit de mari, informează Inspectoratul General al Poliției. În total, polițiștii și procurorii au ridicat aproximativ 10 tone de alcool etilic. De asemenea, în urma percheziţiilor