Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, susține că Executivul a redus cu peste 2,7 milioane de lei costurile concertului organizat cu ocazia Zilei Independenței, după ce o investigație jurnalistică a arătat că pentru eveniment au fost cheltuite peste 9,8 milioane de lei, în pofida apelurilor prim-ministrului Vasile Tofan privind
Pe 31 august, de Ziua Limbii Române, la Chișinău va avea loc „Marea Dictare Națională”. De asemenea, pe strada pietonală „Eugen Doga” se va desfășura un spectacol literar-muzical. „Marea Dictare Națională” va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale. Înregistrarea participanților va începe la ora 07:30, iar dictarea – la
Președinta Maia Sandu și omologii săi din Ucraina și România, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, au urcat în seara zilei de 27 august pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au adresat miilor de oameni veniți să sărbătorească cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cei trei
Președinta Maia Sandu consideră că Republica Moldova nu se află într-o situație „chiar atât de gravă” încât să renunțe la concertul organizat cu prilejul Zilei Independenței. Șefa statului spune că oamenii au nevoie și de „emoții pozitive”, iar aniversarea a 35 de ani de independență trebuie marcată. Întrebată dacă, în
Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în acest an în Chișinău, dă asigurări primarul Ion Ceban. Reacția edilului vine după ce Guvernul a anunțat că renunță la concertul pe care intenționa să îl organizeze pe 31 august. Executivul a precizat, la rândul său, că nu se schimbă nimic față
Guvernul renunță la organizarea concertului dedicat Zilei Limbii Române, sărbătorită pe 31 august. Decizia a fost anunțată în ședința Executivului din 29 iulie. Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, susține că măsura face parte din eforturile de reducere a cheltuielilor publice. În schimb, în această zi va fi organizată, ca și în
În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, care găzduiește „Orășelul European”, are loc un concert dedicat Zilei Europei. Între evoluțiile artiștilor urmează să țină discursuri ambasadoarea Uniunii Europene, șefa statului și președintele Ciprului, care efectuează o vizită la Chișinău. Concertul este planificat să se încheie la ora 23:00. Potrivit programului,
Concertul actorului turc Burak Özçivit de la Chișinău, care urma să aibă loc peste două săptămâni, a fost anulat. Artistul a mai vizitat Republica Moldova în 2023, când a participat la inaugurarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, care este afiliată oligarhului fugar Ilan Șor. Concertul lui Burak Özçivit era programat pentru
Chișinău se pregătește pentru una dintre primele mari seri muzicale ale anului 2026: Jah Khalib va susține un concert solo pe 24 ianuarie 2026, la Chișinău Arena. Evenimentul are programat startul spectacolului la ora 20:00, iar porțile se deschid la 18:00. Biletele sunt disponibile online prin platforma LiveTickets. Cine este
Fanii din Republica Moldova au toate motivele să se bucure: artista Monetochka vine pentru prima dată la Chișinău, pe 23 octombrie 2025, cu un show spectaculos în cadrul turneului mondial FAIRYTALE TOUR. Concertul va avea loc la Arena Chișinău, începând cu ora 20:00. Interesul pentru eveniment este uriaș – biletele sunt extrem de solicitate, iar publicul local așteaptă