condamnare

Un bărbat din Hâncești a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce a exploatat prin muncă zece bărbați, originari din Republica Moldova, în Smolensc și Moscova din Federația Rusă. Sentința de condamnare a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu regim strict, de un tribunal din Moscova, scrie agenția TASS. Potrivit sursei citate, Platon a fost găsit vinovat de retragerea ilegală de fonduri în valută străină din Federația Rusă în valoare de peste 126

Un bărbat din Bălți a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj și vătămare intenționată medie a integrității corporale. Bărbatul urmează să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, acesta a fost amendat cu 75 mii lei,

Fostul judecător ucrainean Nikolai Ceaus a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru fapte de corupție, cu privarea dreptului de a ocupa funcția de magistrat pentru o perioadă de trei ani. Fostul judecător, care s-a ascuns anterior de justiție în Republica Moldova, a fost încătușat chiar în sala de

Un raport recent al Departamentului de Stat american privind libertățile religioase în lume aduce noi date despre persecuțiile la care sunt supuși creștinii în Coreea de Nord, un stat totalitar care declarativ permite o oarecare libertate de credință. În realitate, potrivit informațiilor strânse în raportul Departamentului de Stat, între 50.000

O femeie, care s-a dat drept clarvăzătoare, a lăsat un bărbat fără 6 mii de lei. Aceasta, potrivit procurorilor, susținea că are „puteri miraculoase de vindecare” și că îl poate trata pe fratele bărbatului. Femeia a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, în total – pentru șapte

Doi soți din Cahul și un tânăr din Galați au fost condamnați la 12 ani de închisoare, după ce ar fi traficat două tinere în Germania. Sentința nu este definitivă. Astfel, le-a fost stabilit celor trei interdicția părăsirii Moldovei. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCOCS), faptele

Ministerul Justiției a solicitat extrădarea deputatului fugar Ilan Șor din Israel după decizia Curții de Apel, care l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Totuși, un răspuns din partea Israelului nu a venit în această perioadă. Anunțul a fost făcut de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de

Un bărbat din raionul Cahul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, după ce a violat repetat o minoră în vârstă de 13 ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Cahul, sediul Central, pe 19 aprilie, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit PG, bărbatul, în vârstă de 66 de

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat de Curtea de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare, ar putea să-și ispășească pedeapsa fie în Republica Moldova, fie în Israel. Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, susține că decizia finală ar urma să fie luată, de facto, de autoritățile din Israel. „Faptul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x