europalibera.org

Un cuplu din Chișinău a omorât în bătaie un bărbat. Ce pedeapsă au primit inculpații

Un cuplu din Chișinău a fost recunoscut vinovat de omor intenționat, fiind condamnat la câte 18 ani de închisoare. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală (PG) într-un comunicat din 10 decembrie.

Potrivit PG, crima a avut loc pe 10 decembrie 2024, în curtea locuinței unui bărbat de 45 de ani și o femeie de 48 de ani, aflați în concubinaj, după izbucnirea unui conflict cu victima – un bărbat de 46 de ani.

„În urma tensiunilor și al consumului de alcool, altercația a degenerat, iar bărbatul a fost lovit de mai multe ori de către inculpat, care ulterior l-a înjunghiat și l-a lovit și cu o lopată în regiunea toracelui și în alte părți ale corpului, afectând organele vitale. Femeia a acționat în vederea facilitării actelor de violență. Ca urmare a rănilor provocate, victima a decedat”, a comunicat instituția.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani i-a recunoscut vinovați de omor intenționat pe cei doi inculpați.

Aceștia au fost condamnați la câte 18 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța a mai dispus încasarea în mod solidar de la inculpați a prejudiciului material de 16 392 lei și a prejudiciului moral de 1 000 000 lei, în beneficiul succesorului părții vătămate. De asemenea, s-a dispus achitarea în beneficiul fiului minor al victimei a sumei de 2 242 lei lunar, până la atingerea vârstei de 18 ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: