Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, anunță crearea unui consiliu consultativ de experți, pe lângă comisia pe care o conduce. Membrii consiliului nou format vin diferire domenii: academic, societatea civilă, mediul de afaceri, etc. Printre ei se numără, inclusiv, rectorul Academia de Studii Economice din Moldova, Alexandru
Guvernul a decis insituirea Consiliului consultativ de sănătate publică pe lângă prim-ministru. În cadrul consiliului au fost incluși șefii principalelor instituții medicale din țară. La prima ședință au participat și premierul Aurel Ciocoi, secretarul general al guvernului, Liliana Iaconi, precum și consilierul prezidențial în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, anunță guvernul