Consiliul Național de Securitate

Președinția a publicat „Planul de consolidare a rezilienței democratice în fața interferențelor electorale”. Documentul făcut public, aprobat de Consiliul Național de Securitate, prevede 24 de acțiuni, printre care „promovarea unui cadru care să asigure independența editorială a furnizorilor media regionali”, „creșterea transparenței în domeniul media prin instituirea unui registru clar

Președinta Maia Sandu susține o conferință de presă după ședința Consiliului Național de Securitate. Instituția prezidențială a anunțat în această dimineață că, în cadrul ședinței, vor fi examinate „riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața amenințărilor

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă pe 2 decembrie ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Informația a fost comunicată de instituția prezidențială. „În cadrul ședinței, membrii CNS vor examina riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile de consolidare a rezilienței statului și societății în fața

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x