Renato Usatîi a declarat că Partidul Nostru va acționa Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) în instanță, în cazul în care cea din urmă nu va obliga Agenția pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să aplice tarifele noi, mai mici, la gazele naturale cu efect retroactiv – începând cu 1 februarie 2023.
Energia electrică se ieftinește, din nou. Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, pe 5 iulie, la aproape trei luni de la ultimele modificări, noi tarife la lumină, în baza solicitărilor depuse de Premier Energy și FEE Nord. Astfel, consumatorii din centrul și sudul
Premierul Dorin Recean a spus că în noul sezon de încălzire, Republica Moldova va intra cu tarife mai mici la gaz. Declarația a fost făcută pe 2 mai, în cadrul unor declarații de presă. „Guvernul are o preocupare în ceea ce privește prețul la energie. Iată am făcut primul pas
Vântul puternic a lăsat mai mulți consumatori din Moldova fără lumină. Întreprinderea Premier Energy anunță că în 32 de localități se înregistrează deconectări ale energiei electrice. Premier Energy spune că a înregistrat, începând cu dimineața zilei de 28 martie, mai multe incidente soldate cu sistarea avariată a furnizării energiei electrice
Urmare a anunțului Moldovagaz din 27 februarie că vor fi deconectați de la gaz consumatorii care au datorii, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun a venit cu unele precizări. El spune că nu pot fi deconectați de la gaz consumatorii casnici care cumulativ întrunesc 3 condiții. „Sunt în
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor informează consumatorii cu privire la suspiciunile de înșelătorie în privința companiei Bismobil Kitchen. De menționat că fondatorul companiei a fost reținut pe 23 ianuarie. Instituția spune că în adresa Inspectoratului a parvenit deja o reclamație cu privire la nemulțumirea unui
Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor anunță că mai mulți utilizatori ai serviciului Netflix primesc mesaje prin care sunt notificați că trebuie să-și actualizeze informațiile de client. Instituția atenționează cetățenii să veridice sursa mesajelor, dat fiind faptul că în spatele notificării sunt infractori cibernetici. „Ai primit un e-mail, sau poate chiar
În cadrul ședinței publice a Consiliului de administraţie din 13 ianuarie au fost modificate mai multe hotărâri ale Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit unui comunicat emis de ANRE, au fost adoptate modificări la Regulamentul privind racordarea şi Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în
Persoanele care nu sunt de acord cu sumele indicate în facturi pentru țevile comune de încălzire le pot contesta. Declarația a fost făcută pe 16 decembrie de reprezentanții Centralei Electrice de Termoficare (CET) Nord din Bălți, în contextul consumatorilor a căror încălzire centralizată este oprită și trebuie să plătească pentru
Consumatorii casnici din Republica Moldova au beneficiat în noiembrie de o compensație la gaz în valoare de 363,6 milioane lei. Totodată consumatorii, precizează Moldovagaz, urmează să achite 716,8 milioane de lei pentru consumul de gaz din noiembrie. Astfel, compania roagă să fie achitat consumul în termenii stabiliți. Reprezentanții Moldovagaz au