parlament.md

Nordgaz Furnizare își „îndeplinește” obligațiile contractuale doar pe hârtie? Parlicov: Să-și arate capacitățile, până acum am văzut doar declarații

Vineri, 10 noiembrie, expiră termenul în care consumatorii de gaze naturale din Găgăuzia ar fi putut să depună cereri către Moldovagaz, pentru a putea beneficia de gazul „la preț redus” promis de Evghenia Guțul și fugarul Ilan Șor din 1 decembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, pe 9 noiembrie, în plenul Parlamentului. Oficialul a declarat că, deocamdată, tot ce furnizează bașcana lui Șor sunt doar declarații. „Gaz nu-i” – a precizat el. Contactat de NM, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că instituția nu a primit, până astăzi, nici o cerere în care consumatorii din autonomie să solicite trecerea la un alt furnizor de gaze naturale. Mai mult, potrivit lui Ceban, nici un furnizor, membru al Moldovagaz, nu a semnat nici un contract în care să se angajeze să livreze gaze naturale în Găgăuzia.

Termenul expiră, solicitări nu-s

„Exista o mare diferență între a furniza gaze și a furniza declarații. Pentru a face știri, nu trebuie licență la gaz. Pentru mine este important ca lumea să se convingă că în spatele acestor declarații nu stau capacități reale de a livra gaze. (…) Și este un moment foarte simplu. Mâine, pe 10 noiembrie, expiră termenul când, dacă ei cu adevărat ar avea intenția să livreze gaz, noi ar fi trebuit să avem 100 de mii de cereri la Moldovagaz de schimbarea a furnizorului. Vreau să văd mâine la Moldovagaz dacă noi avem 100 de mii de cereri, pentru că dacă nu le avem, înseamnă că tot asta este populism. (…) Pentru că, repet, e una să faci declarații și e cu totul altceva să livrezi gaze. Trebuie centre de deservire a consumatorilor, trebuie linie verde, trebuie facturări, trebuie sistem de facturare, trebuie livrate capacități, trebuie semnate contracte. Până acum am văzut doar declarații și comunicate de presă. Haide-ți să-i vedem, să-i lăsăm să-și arate capacitățile”, a declarat Victor Parlicov în plenul Parlamentului.

Oficialul susține că autoritățile trebuie să utilizeze instrumentele existente pentru a „pune la respect” furnizorii de gaze naturale în ceea ce privește respectarea obligațiilor și condițiilor de licență. Întrebat cum comentează comunicatul din 8 noiembrie emis de „Nordgaz Furnizare” – compania care s-a angajat să furnizeze gazele naturale promise de Guțul și Șor în Găgăuzia – prin care anunță că „a început” să-și „îndeplinească obligațiile contractuale”, Parlicov a menționat: „Am citit declarația lui Șor din aprilie. Am citit declarațiile la tot felul de companii în ultimele luni. În continuare am de comentat doar declarații. Când o să fie gaz, o să mă expun”.

Conform Regulamentului, pentru schimbarea furnizorului de gaze naturale, consumatorul final este obligat să notifice, cu 20 de zile înainte de data când poate să înceapă furnizarea gazelor naturale, furnizorul actual şi operatorul de rețea, în legătură cu intenția de a rezilia contractul de furnizare a gazelor naturale. Contactat de NM, șeful Moldovagaz Vadim Ceban a declarat că asta înseamnă că astăzi, 9 noiembrie, este ultima zi când consumatorii din Găgăuzia mai pot depune cereri în care să solicite schimbarea furnizorului, dacă își doresc să primească de la 1 decembrie gaze naturale de la un alt furnizor. „La moment noi nu am primit aceste cereri”, a declarat Ceban.

Livrarea gazului „la preț redus” în Găgăuzia, din 1 decembrie, sortită eșecului?

Pe 8 noiembrie, SRL „Nordgaz Furnizare” a anunțat că a început să-și îndeplinească obligații contractuale. Mai exact, anunța întreprinderea, s-ar fi adresat oficial către operatorii rețelelor de distribuție a gazelor naturale, care activează pe teritoriul Republicii Moldova și sunt filiale ale întreprinderii „Moldovagaz”, cu cereri de încheiere a contractelor de furnizare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale: „Au fost puse la dispoziție proiectele de contracte relevante”.

Vadim Ceban a negat această informație pentru NM. Potrivit lui, nicio companie de distribuție, filială a Moldovagaz, nu a semnat nici un contract cu SRL „Nordgaz Furnizare” privind livrarea gazelor naturale la preț redus pentru consumatorii din Găgăuzia.

„Pentru contractul de distribuție tot este termen. Poate să dureze până la o săptămână semnarea acestuia. Noi nu avem semnate nici contracte de distribuție, nici cereri din partea consumatorilor ca să se adreseze la Moldovagaz privind schimbarea furnizorului. Adresări poate și sunt (nr. red. din partea Nordgaz Furnizare). De exemplu, la Gaguz-Gaz, așa am înțeles, că li s-au adresat, dar la celelalte companii de distribuție nici adresări nu sunt. Eu nu am văzut. (…) Configural încă nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca pe 1 decembrie în Găgăuzia să ajungă gaz la preț redus”, a mai precizat șeful Moldovagaz.

 

Amintim că, pe 31 octombrie, Evghenia Guțul a anunțat că cetățenii din UTA Găgăuzia vor achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale, la iarnă, datorită semnării unui contract cu o companie turcă”. Mai mult, Guțul susține că poartă negocieri pentru a „ajuta” și consumatorii din raioanele Orhei și Taraclia. Detalii – AICI.

Pe 2 noiembrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că așa-numitul „contract” făcut public de Evghenia Guțul nu este nimic altceva decât un fals în interese electorale. Mai mult, oficialul a menționat că a discutat prin e-mail cu administratorii companiilor care figurează în pretinsul contract publicat de guvernatoarea autonomiei – ambii ar fi negat că au semnat acte prin care se angajează să livreze gaze naturale către Republica Moldova. Detalii – AICI. Evghenia Guțul a criticat în aceeași zi declarațiile ministrului Parlicov, pe care le-a catalogat drept „minciuni”. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Femeia omorâtă la Măgdăcești era în proces de divorț. Avocat, apel la respectarea vieții private a copiilor

Femeia omorâtă la Măgdăcești era în proces de divorț, iar o ședință în acest sens era programată pentru sfârșitul lunii septembrie. Informațiile au fost comunicate de avocatul Andrei Oțel, care a menționat că o reprezenta pe femeie în dosarul privind divorțul.

„Ședința era programată pentru data de 29 septembrie 2026, dar așa și nu a ajuns să fie dus la capăt procesul la care dumneaei visa deja de mult timp”, a scris avocatul pe o rețea de socializare.

În același mesaj, avocatul a îndemnat să fie respectată viața privată a copiilor.

„Am văzut multe expuneri în presă și în mediul online asupra cazului, unele din ele care chiar dacă sunt corecte din punct de vedere al interesului public, cumva totuși se răsfrâng negativ asupra vieții private a copiilor. Da, autoritățile de mult timp trebuia să întreprindă măsuri urgente în privința ucigașului, el trebuia să fie izolat fizic de familie, or nu o singură dată a încălcat ordonanța de protecție și la sigur erau temeiuri, care duc la aplicarea măsurii de asigurare cu arestul, or Dna Efros avea calitate victima în procesele penale deschise. Am aici un îndemn către portaluri de știri, bloggeri și influenceri – nu folosiți tragedia personală și divulgarea unor date ce devin publice în interese politice, hype și titluri mari de știri. Aveți respect față de viața privată a copiilor și asupra modului cum se va memora Dna Efros. Și da, măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor asemenea cazuri trebuie luate cât mai repede, presiune publică pe autorități e ceva normal în asemenea cazuri, dar nu uitați să cântăriți ceea ce postați, astfel încât să nu prejudicieze interesele copiilor”, a menționat avocatul.

***

Pe 31 august, o femeie de 42 de ani și soțul său, în vârstă de 47 de ani, au fost găsiți morți la Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare ale autorităților, bărbatul ar fi mers la domiciliul comun, deși avea interdicția de a se apropia de soția sa în baza unei ordonanțe de protecție. Conform versiunii preliminare a poliției, acesta ar fi împușcat mortal femeia, după care și-ar fi luat viața cu aceeași armă. În urma tragediei, trei copii au rămas orfani, dintre care doi sunt minori.

Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat, pe 1 septembrie, că a inițiat o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost monitorizat bărbatul și dacă au fost respectate procedurile și obligațiile privind supravegherea electronică. Tot pe 1 septembrie, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal pentru a stabili, între altele, cum a fost posibil ca bărbatul să se apropie de victimă, în pofida ordonanței de protecție emise pe numele său.

Pe 2 septembrie, șeful Inspectoratului de Probațiune și-a dat demisia după crima de la Măgdăcești. Demisia a fost anunțată de ministrul Justiției, care a prezentat și cronologia cazului de la Măgdăcești. Detalii AICI. Pe 3 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va introduce cinci măsuri „urgente” pentru consolidarea protecției victimelor violenței domestice, după tragedia de la Măgdăcești. Detalii AICI. Tot pe 3 septembrie, Platforma Femeilor Deputate din Parlament a anunțat că va organiza audieri publice după tragedia de la Măgdăcești. Detalii AICI.

***

Dacă sunteți în pericol imediat sau asistați la un caz de violență, sunați la 112. Femeile și fetele care se confruntă cu violență în familie sau violență sexuală pot apela gratuit, anonim și confidențial telefonul de încredere – 0 8008 8008, disponibil 24 de ore din 24. Din afara Republicii Moldova, poate fi apelat numărul +373 22 240 624.

Pentru asistență juridică, psihologică și socială gratuită, victimele pot contacta și Centrul de Drept al Femeilor, la 0 8008 0000, 022 811 999 sau 068 855 050, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. În mai multe regiuni ale țării funcționează centre și adăposturi care oferă plasament temporar și sprijin specializat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: