Autoritățile din Israel tratează cu „maximă seriozitate și respect” aspectele juridice care vizează extrădarea lui Ilan Șor, politicianul condamnat în dosarul „Frauda Bancară”. Declarația a fost făcută de către ministrul israilean de Externe Eli Cohen, într-un interviu acordat pe 8 august agenției Moldpres. Eli Cohen a fost întrebat la ce
Președinta Maia a avut, pe 8 august, o întrevedere cu o delegație din Statul Israel, condusă de Ministrul Afacerilor Externe, Eli Cohen, care se află într-o vizită la Chișinău. Potrivit reprezentanților Președinției, dialogul a vizat agenda bilaterală, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiunea noastră. În discuții, președinta Maia
Premierul Dorin Recean a avut, pe 21 iulie, o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei în Republica Moldova, cu reședința la București Ingrid Kressel Vinciguerra. Părțile au discutat despre aprofundarea cooperării bilaterale cu Estonia, parcursul european al Republicii Moldova și situația regională. Potrivit reprezentanților Executivului, prim-ministrul Dorin Recean a apreciat sprijinul acordat
Republica Moldova va semna pe 12 iulie, la Vilnius, un acord de colaborare în domeniul securității cu Letonia, Lituania, Estonia și Ucraina. Informația a fost confirmată de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Șeful IGP participă la Summitul NATO de la Vilnius, în marja căruia va avea reuniuni
Pacea, calmul și stabilitatea în Republica Moldova este menținută, inclusiv, grație parteneriatului cu Alianța Nord-Atlantică, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, după întrevederea cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Șeful diplomației de la Chișinău a mulțumit Alianței pentru sprijinul acordat țării noastre, în timp ce Mircea Geoană a dat
Ministrul român al Apărării Naționale, Angel Tîlvar a declarat că România trebuie să continuie să se implice, la nivel internațional, pentru sprijinirea puternică a Republicii Moldova în contextul amenințărilor hibride ale Federației Ruse. Oficialul a mai menționat că pentru România, țara noastră reprezintă o prioritate strategică. Declarațiile au fost făcute,
Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană. Oficialii au vorbit despre consolidarea rezilienței Republicii Moldova, amenințările hibride din partea Federației Ruse, dar și perspectivele de cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne declară, cu
Premierul ucrainean Denis Șmigal a declarat că o restabilire a relațiilor dintre Rusia și Ucraina în următorii 100 de ani este imposibilă, precum și cooperarea între ruși și ucraineni. „Împăcare, cooperare – nu, nu în următoarea sută de ani. Rusia trebuie mai întâi să se schimbe, să fie democratizată, demilitarizată
Republica Moldova și Ucraina își vor consolida relațiile bilaterale. Cele două țări vor intensifica colaborarea în domeniul economic și energetic, precum și pe calea de aderare la Uniunea Europeană. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean,