Alte 151 de persoane s-au tratat de coronavirus și au fost externate. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns 7896. Totodată, 440 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 31 de persoane sunt conectate la aparatul de respirație asistată. Alte 1097 de persoane au o stare de
Un alt deces provocat de infecția COVID-19 a fost înregistrat în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul victimelor a ajuns la 465. Este vorba despre un bărbat de 55 ani, din UTA Găgăuzia, internat la Spitalul Raional Comrat, pe 17 iunie. Comorbidităţi: diabet zaharat, pancreatită cronică. Precizăm că până
Un alt slujitor al bisericii s-a stins din viață din cauza infecției COVID-19. Este vorba despre parohul bisericii din satul Unguri, raionul Ocnița, informează TV8. Acesta avea 45 de ani. Potrivit Ministerului Sănătății, până în prezent, 30 de preoți s-au infectat cu coronavirus. Acesta este al treilea deces în rândul
În Ucraina, în ultimele 24 de ore au fost depistate 921 de cazuri noi de coronavirus, fiind cel mai mare număr de persoane infectate timp de o zi de la începutul pandemiei, informează portalul Hromadske. Până în prezent, pe teritoriul Ucrainei au fost confirmate 34 984 de cazuri de COVID-19,
De la începutul pandemiei, nouă conducători, care prestează servicii de transport rutier local și interurban, au fost sancționați pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19. Potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, doi șoferi de microbuze au fost sancționați pe parcursul acestei săptămâni. Conducătorii și pasagerii nu purtau mască
De la începutul epidemiei de COVID-19, 15 ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) s-au infectat cu COVID-19. Potrivit unui comunicat al SIS, majoritatea dintre aceștia au manifestat o formă ușoară care nu a necesitat spitalizare. Totodată, situația existentă nu afectează activitatea SIS, iar procesul de lucru se desfășoară
Fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a fost testat pozitiv cu coronavirus, informează Agerpres. „Nu există motiv de alarmare”, se anunță într-un comunicat al biroului său. În prezent, acesta se află în autoizolare. Precizăm că Nazarbaev are 78 de ani și conduce Consiliul de Securitate din Kazahstan, după ce anul
Am produs o bere specială pentru a ne exprima recunoștința în adresa eroilor din linia întâi, personalul medical antrenat în lupta cu COVID-19. Vom dona integral profitul de la comercializarea acestei beri ca să le mulțumim pentru eroismul și efortul inimaginabil de care dau dovadă zi de zi în perioada
Alte 175 de persoane s-au tratat de coronavirus și au fost externate. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns la 7252, informează Ministerul Sănătății. În același timp, 444 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 27 de persoane sunt conectate la aparatul de respirație artificială. Alte 986
Alte cinci decese provocate de infecția COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Deces 434: Bărbat de 57 ani, din municipiul Chișinău. Internat la data de 12 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, ciroză hepatică decompensată, anemie ferodeficitară cronică, brohopneumopatie. Deces 435: Femei de