cuciurgan

Contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan va fi prelungit doar pentru o lună și nu pentru un an așa cum s-a anunțat anterior. Declarația a fost făcută de către vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul ediției din 8 martie a emisiunii „Puterea a Patra” de la

Presa din Transnistria scrie că pe 4 martie s-au produs două explozii pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu Moldova. Potrivit Novosti Prednistrovie, acestea au avut loc pe calea ferată de pe podul care trece peste râul Cuciurgan. Jurnaliștii din stânga Nistrului scriu că a fost avariat podul amplasat în

Printre „diversioniștii ruși”, potrivit Ministerului Afacerilor de Interne al Ucrainei, reținuți pe 26 februarie lângă punctul de control Cuciurgan ar putea fi un cetățean al Republicii Moldova. Redacției NM s-a adresat o femeie care s-a prezentat soția unuia dintre reținuți. Potrivit acesteia, bărbatul este un refugiat din Nagorno-Karabah și recent

Ucraina a închis două puncte de trecere a frontierei cu regiunea transnistreană: Cuciurgan-Pervomaisk și Platonovo-Goianul Nou. Kievul a interzis atât ieșirea, cât și intrarea prin acestea. Informația a fost confirmată pe 25 februarie de Tiraspol. Potrivit „autorităților” vamale transnistrene, punctele de trecere din partea regiunii funcționează. Menționăm că, anterior, Serviciul

Doi cetățeni ucraineni au încercat să ajungă din Republica Moldova în Ucraina cu 10,05 g de osmiu 187, cantitate estimată la suma de peste 2 mln de dolari, informează presa din țara vecină. Un gram al acestui metal valorează 200 mii de dolari. Despre tentativa ilegală a indivizilor au aflat

SRL „Furnizare Energie” a depus o notificare prin care informează că este în imposibilitate de a furniza energie electrică către consumatorii finali începând cu data de 4 decembrie. Se întâmplă din motiv că Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (ЗАО „Молдавская ГРЭС”) nu poate confirma livrarea energiei electrice pentru o perioadă

Starea de alertă, declarată pe 13 octombrie de Comisia pentru Situații Excepționale, vizează doar sectorul gazelor naturale, nu și piața de energie electrică. Precizarea a fost făcută de către vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă. „Următoarea ședință este planificată pentru luni și se va discuta situația pe

Din 11 octombrie, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan ar putea reduce volumul livrării energiei electrice pe malul drept al Nistrului. Cel puțin asta prevede o scrisoare expediată companiilor energetice. O copie a acesteia a fost publicată pe 7 octombrie de către membrul Partidului Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari. Compania

Pe traseul Cuciurgan-Odesa sunt blocate două autocare moldovenești. Unul dintre ele se îndrepta spre Rusia, iar al doilea spre regiunea transnistreană, informează „TSV Prednestrovie”. În mijloacele de transport se află circa 50 de pasageri. Directorul firmei transportatoare susține că, deocamdată, oamenii nu au pimit niciun fel de ajutor. Jurnaliștii din

De la 1 octombrie 2020, corporaţia ucraineană Energoatom a început în premieră să exporte şi pe piaţa Republicii Moldova energie electrică produsă la centralele nucleare din Ucraina. Astfel în urma unei licitaţii la Bursa de energie din Ucraina, firma Energoatom-Trading a vândut 14,9 milioane de kWh de energie electrică la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x