Un moldovean, printre „diversioniștii ruși” reținuți la frontiera cu Ucraina din regiunea transnistreană

Printre „diversioniștii ruși”, potrivit Ministerului Afacerilor de Interne al Ucrainei, reținuți pe 26 februarie lângă punctul de control Cuciurgan ar putea fi un cetățean al Republicii Moldova. Redacției NM s-a adresat o femeie care s-a prezentat soția unuia dintre reținuți. Potrivit acesteia, bărbatul este un refugiat din Nagorno-Karabah și recent a primit pașaportul moldovenesc. La graniță, a spus ea, el a ajutat refugiații din Ucraina.

Redacției NM s-a adresat soția unuia dintre cei reținuți la frontieră. Alina susține că soțul ei, cetățeanul moldovean Arzuman Farechov, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut.

Fotografia de pe contul de Instagram al lui Arzuman și poza trimisă de Alina sunt asemănătoare cu imaginea unuia dintre reținuți, publicată de Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Potrivit Alinei, Arzuman a mers la graniță pentru a-i ajuta pe refugiați, pentru că el singur a fost un refugiat din Nagorno-Karabah. El a fugit de acolo în timpul conflictului armat. Acum, Alina împreună cu soțul ei și fiica de 3 ani locuiesc la Varnița, pe malul stâng al Nistrului.

Facebook
facebook

Alina a spus că soțul ei a ajutat în ultimele zile refugiații ucraineni: distribuia alimente la punctul de control și organiza transportarea oamenilor. Ea a mai spus că bărbatul făcea live-uri de la punctul de control al frontierei pentru grupul „PMR lista albă și neagră” pentru a vorbi despre ceea ce se întâmplă.

Screen din live-ul de la punctul de frontieră, imagini publicate în grupul de Telegram „PMR, lista albă și neagră”

Potrivit Alinei, Arzuman a putut fi contactat ultima oară în data de 26 februarie. În ziua aceea, el ar fi plecat la punctul de control Palanca cu un microbuz pentru a ajuta refugiații.

„El nu este sabotor, el însuși a fost un refugiat. El făcea poze pentru a le arăta oamenilor situația la punctul de frontieră”, a spus Alina pentru NM. Potrivit ei, despre reținerea lui Arzuman și a prietenului lui, a aflat de pe internet. Acum ea nu cunoaște unde se află soțul ei.

MAEIE a declarat pentru NM că va verifica informațiile despre Arzaman și prietenul său, care au fost reținuți la graniță. Până la publicarea materialului, MAEIE ne-a declarat că a transmis informațiile autorităților competente pentru examinare.

Amintim că la 26 februarie, Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei a anunțat că în apropierea punctului de control Cuciurgan au fost reținuți „sabotori ruși” din Tiraspol.

„În timpul arestării, bărbații și-au spart telefoanele. În microbuzul în care se aflau, au fost găsiți saci de dormit și alte lucruri, indicând activitățile lor de sabotaj”, au comunicat autoritățile din Ucraina.

Soția lui Arzaman susține că acesta nu avea saci de dormit, ci doar pături și perne pentru refugiați. Potrivit ei, bărbaților li s-a permis să între în microbuzul dedicat refugiaților pentru a se încălzi.

NM monitorizează situația și va publica poziția oficială a MAEIE de îndată ce va fi disponibilă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: