Lucrările de construcție a noului sediu al ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova au fost declarate de utilitate publică de interes național. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost votat, în cadrul ședinței plenare din 20 februarie, în a doua lectură de 60 de deputați. Potrivit
Prevederile Codului Electoral care limitează participarea la alegeri a unor membri ai partidelor neconstituționale au fost declarate neconstituționale. Decizia a fost pronunțată pe 26 martie de completul de judecată al Curții Constituționale, format din șase magistrați. Judecătoarea Liuba Șova a formulat o opinie separată. Amintim că, pe 31 iulie 2023,
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție după ce Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înregistrat în Parlament o declarație prin care constată capturarea statului de către partidul de guvernământ, PAS. Speakerul, tot el lider al PAS, susține că opoziția ar fi, de fapt, demoralizată și în pană