delegații oficiale

Accesul în Sala delegațiilor oficiale va fi posibil doar pe baza unei solicitări transmise Cancelariei de Stat cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de data planificată a zborului. Guvernul Republicii Moldova a adoptat miercuri noi reglementări care stabilesc proceduri mai stricte pentru accesul și deservirea în Sala delegațiilor oficiale

Zborurile civile pe Aeroportul Internațional Chișinău au fost reluate. Până la ora 07:00 erau permise zborurile doar aeronavelor care transportau delegații oficiale. Până la ora 07:00, 2 iunie 2023, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost restricționat pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități de utilizare a spațiului aerian (planoare,

Pe 31 mai, în Republica Moldova, vor ajunge președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European Charles Michel, șeful diplomației europene Josep Borrell, prim-miniștri ai Belgiei, Portugaliei, Georgiei, dar și alți oficiali. Anunțul a fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, în cadrul unor declarații

Cetățenii vor putea traversa străzile prevăzute pentru circulația automobilelor cu oficialii străini, veniți în Moldova pentru summitul din 1 iunie, doar „atunci când va fi posibil”. Șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a spus că în momentul când „nu se va afla în deplasare o coloană oficială”, oamenii nu

Poliția Republicii Moldova a anunțat în dimineața zilei de 31 mai că pregătirile pentru Summitul Comunității Politice Europene (CPE) din 1 iunie sunt pe ultima sută de metri și că primele delegații oficiale deja au început să sosească în țara noastră. „Aterizarea celor peste 20 de delegații oficiale nu va

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x