deposedare

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii au descins cu percheziții joi, 29 februarie, într-un dosar de abuz de serviciu, în care sunt vizați arhitectul-șef al capitalei, Svetlana Dogotaru, și un agent economic. Potrivit CNA, funcționara și administratorii unei companii de construcție din capitală ar fi pus la cale o schemă

Doi soți de 56 de ani, ambii cu studii superioare au fost condamnați la 20 și respectiv, 17 ani închisoare, după ce au deposedat de apartamente cinci persoane vulnerabile din Chișinău. Femeia este medic de meserie, iar bărbatul pretindea în comunicarea cu victimele că ar fi asistent social. Faptele au

Falsificau contractele de vânzare-cumpărare a automobilelor din numele proprietarilor, ulterior unitățile de transport erau vândute și înregistrate pe persoane terțe. Cu astfel de acțiuni se ocupau două persoane cu funcții de răspundere din cadrul serviciului înmatriculare a transportului a Agenției de Servicii Publice (ASP). În schema infracțională mai era implicat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x