deținut

Un bărbat de 31 de ani din Orhei a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a șantajat o femeie cu răspândirea imaginilor ei în ipostaze intime, dacă nu-i transferă 3000 de lei. În momentul comiterii crimei, acesta deja își ispășea pedeapsa de șapte ani pentru furt în

Un deținut a mai câștigat 5 ani de închisoare, după ce a atacat de câteva ori angajații penitenciarului în care își ispășea pedeapsa, a anunțat Procuratura Generală pe 18 aprilie. Procurorii vor contesta sentința din motivul pedepsei prea blânde, a precizat instituția. Un bărbat de 32 de ani a fost

Fostul sportiv Ion Șoltoianu a fost reținut. Acesta este bănuit că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, a pretins ilegal de la un alt deținut peste 5 milioane de lei. Victima este un bărbat de 45 de ani din Chișinău, care în perioada de debut a șantajului

Un tânăr de 20 ani, deținut în cadrul unul penitenciar din țară, a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea acțiunilor violente cu caracter sexual asupra unui deținut minor, din același penitenciar. În privința inculpatului, acuzatorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău

Doi condamnați la detențiune pe viață, ce împărțeau aceeași celulă, s-au luat la ceartă, iar spontan a degenerat în altercație. Deținutul care a generat conflictul a fost imobilizat de către colegul de celulă, însă în timpul altercației s-a ales cu leziuni corporale, două plăgi contuze în regiunea frontală și parietală

Polițiștii din București sunt în alertă, după ce un deținut condamnat la 23 de ani de detenție a fugit dintr-un spital de urgență unde era adus din penitenciar, pentru tratament medical. Deținutul, îmbrăcat într-un halat alb în momentul evadării, este căutat acum de oamenii legii. Presa din România cu referire

Un deținut din cadrul Penitenciarului de la Cricova a părăsit locul unde își ispășea pedeapsa. Pușcăriașul era încadrat în câmpul muncii în afara penitenciarului și avea dreptul de a se deplasa fără escortă, timp în care și-a organizat evadarea. Potrivit oamenilor legii, deținutul avea asupra lui o brățară electronică de

Poliția a anihilat o grupare infracțională specializată pe scheme de șantaj și extorcare de mijloace financiare. Aceasta era condusă de un deținut, condamnat pentru omor. El, în complicitate cu alte persoane aflate atât în detenție cât și la libertate, extorca mii de lei. Membrii grupului amenințau cu răfuiala fizică un

Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional, dirijat de către un deținut al penitenciarului nr. 17 din Rezina. Acesta, împreună cu alți complici, obținea prin înșelăciune fotografii cu caracter intim, după care șantaja victimele. În urma măsurilor de investigație, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul șantaja victimele.

O grupare specializată în contrabandă și comercializarea de droguri, condusă de un deținut al Penitenciarului nr.15 Cricova, a fost destructurată de oamenii legii. Locurile de păstrare a drogurilor, precum și persoanele implicate în afacerea ilegală, au fost deconspirate de ofițerii de investigație, ca urmare a unei achiziții de verificare a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x