VIDEO Avocat amenințat de un fost deținut. Momentul când primește 9 mii de euro, pe care i-a cerut prin șantaj

Un fost deținut, care anterior a ispășit 13 ani de închisoare, a cerut de la un avocat prin șantaj 9 mii de euro. S-a întâmplat după ce în 2021 avocatul a obținut reducerea detenției acestuia, cu aproape 1000 zile, pentru condițiile din penitenciar. Ca motiv invocat, fostul deținut a spus că avocatul a primit cei 9 mii de euro de la rudele sale pentru a-i fi redus termenul de pedeapsă. În continuare avocatul a depus o plângere la autorități, care nu au constatat cele spuse de fostul deținut și l-au arestat pe un termen de 30 de zile. Precizările au fost făcute de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

PCCOCS a raportat că un avocat a fost șantajat cu 9 mii de euro de deținutul căruia i-a facilitat eliberarea din închisoare – cu aproape 1000 zile mai devreme. Anterior, învinuitul a ispășit 13 ani închisoare, inclusiv pentru un șantaj similar.

Procurorii au anunțat că fostul deținut a fost reținut și au precizat că, în 2021, avocatul a obținut reducerea detenției lui în închisoare pentru condițiile din penitenciar.

Deținutul cu vârsta de 40 de ani își ispășise pedepsele penale 13 ani, inclusiv pentru escrocherie, șantaj (similar acestui caz), dar și atentarea la viața unui polițist, în penitenciarele din Chișinău, Bălți și Taraclia. După eliberarea din detenție, acesta a plecat din țară, iar la revenire în 2023, a pretins de la avocat suma de 9.000 EUR. Ca motiv invocat, acesta a pretins că avocatul ar fi primit această sumă de la rudele sale – nu doar suma de 3.000 lei indicată de către avocat în bon – pentru reducerea termenului de pedeapsă. În acest sens, învinuitul îl amenința și cu depunerea unei plângeri la Centrul Național Anticorupție. În contextul acestui șantaj, avocatul a depus plângere la autorități”, au comunicat procurorii.

Se precizează că „pentru stabilirea adevărului, oamenii legii au verificat această acuzație a învinuitului, care însă nu s-a adeverit”.

Ulterior, avocatul a consimțit ca să-i transmită prima parte a banilor pretinși de către învinuit ca să îi pretindea, sub controlul autorităților, astfel încât fapta penală să fie confirmată printr-un plus de probe. Cei doi și-au dat întâlnire pe o stradă din Chișinău, unde în timpul transmiterii banilor de către avocat, fostul deținut a fost reținut pentru șantaj”, au adăugat reprezentanții PCCOCS.

În continuare, la solicitarea PCCOCS, Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a dispus arestarea fostului deținut pe un termen de 30 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia Images

Violențe la protestul oierilor din București. Mai mulți manifestanți s-au îmbrâncit cu jandarmii

Crescători de ovine din România au organizat marți, 15 septembrie, un protest în Piața Victoriei din București, nemulțumiți de restricțiile impuse exporturilor de animale vii și de impactul pestei micilor rumegătoare asupra activității fermelor. Manifestația a degenerat în incidente violente, după ce mai mulți protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat cu diverse obiecte către forțele de ordine. Jandarmii au intervenit de mai multe ori cu gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților.

Câteva mii de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a-și exprima nemulțumirea față de problemele din sectorul ovin. Protestatarii susțin că sunt pregătiți să rămână în București mai multe zile dacă revendicările lor nu vor primi un răspuns din partea autorităților, potrivit Digi24.

Tensiunile au escaladat pe parcursul zilei, când o parte dintre participanți au forțat gardurile de protecție și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către dispozitivele de jandarmi. Forțele de ordine au folosit în repetate rânduri gaze iritant-lacrimogene și au extras din mulțime mai multe persoane suspectate că instigau la violență. Potrivit autorităților, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat la spital după ce a acuzat dureri în piept și amețeli.

Din cauza protestului, circulația rutieră în Piața Victoriei și în Pasajul Victoriei a fost blocată temporar, iar mai multe linii ale Societății de Transport București au fost deviate.

Guvernul a anunțat că premierul interimar Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse de reprezentanții crescătorilor de ovine și a discutat cu ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, despre posibile soluții. Executivul a subliniat că respectă dreptul cetățenilor la protest pașnic, însă a condamnat actele de violență produse în timpul manifestației și a făcut apel la calm.

Principalele revendicări ale protestatarilor vizează deblocarea exporturilor de animale vii și măsuri pentru limitarea efectelor pestei micilor rumegătoare asupra fermelor de ovine.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: