deținut

Un tânăr de 26 de ani, care era deținut în Penitenciarul nr. 15 din Cricova a fost găsit fără suflare, în una din încăperile auxiliare ale clădirii. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisarul șef Oleg Pantea. Corpul neînsuflețit al

Un bărbat care se afla în închisoare a fost deposedat de apartament în cadrul unei scheme puse la cale de trei indivizi. Potrivit unui comunicat publicat pe 17 februarie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), etse vorba despre aceeași grupare specializată în escrocherie imobiliară, despre

Un deținut de la Penitenciarul nr.6 din Soroca și-a dat foc, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă publicat astăzi, 3 decembrie. Incidentul s-a produs în seara zilei de 29 noiembrie. Bărbatul ar fi recurs la acest gest în semn de protest față de imposibilitatea de a obține

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x