Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a calificat drept „populism” proiectul de lege propus de președinta țării Maia Sandu, care prevede scutiri de taxe pentru cetățenii țării care au locuit în afara țării cel puțin trei ani și vor să se mute, înapoi, în Moldova. Mai exact, aceștia vor putea
În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, Federația Rusă ar fi „investit 11 453 000 milioane de euro pentru a-l face pe Igor Dodon noul președinte al Republicii Moldova și pentru a-și consolida influența în Europa Centrală”. Un articol în acest sens a fost publicat de ziarul german
Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale din regiunea transnistreană au refuzat să răspundă la întrebarea NM despre constituirea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 11 iulie la Bender și Corjova. „În prezent, Comisia Electorală Centrală a Transnistriei nu are motive pentru a oferi comentarii la acest subiect”, au răspuns reprezentanții instituției
Renato Usatîi, liderul blocului electoral care îi poartă numele, a făcut publică o fotografie în care apare președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon, cu arma în mână, alături de un zimbru doborât la pământ. Potrivit lui Usatîi, imaginea a fost făcută în timpul unei ședințe de vânătoare care ar fi
Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon consideră că premiul oferit de comunicatea LGBT+ deputaților PSRM, pentru viziuni homofobe, constituie „un compliment” pentru aceștia. În cadrul video blogului său din 18 iunie, socialistul a reiterat că formațiunea sa pledează pentru „apărarea familiilor tradiționale”. „Noi am lansat mai multe inițiative legate de
Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a anunțat că, pe 18 iunie, în Republica Moldova, vor ajunge 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”, donat de Rusia. Dintre acestea, 20 de mii de doze vor ajunge în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută din Rusia, unde socialistul întreprinde
Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a anunțat că, pe 18 iunie, în Republica Moldova va ajunge un nou lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului ”Sputnik V”. Contactați de NM, reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) au precizat că există o confirmare preliminară, însă detaliile despre data și
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că este „mai bine să găsim bani pentru susținerea agricultorilor, decât să căutăm bani pentru alegeri”. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Președintele Igor Dodon răspunde”, astăzi, 11 iunie. „Am văzut că sunt foarte multe discuții între politicieni că trebuie urgent
Peste 65% dintre moldoveni consideră că liderul PSRM Igor Dodon este condus de Rusia, iar aproape 44% dintre cetățenii țării consideră că președinta Maia Sandu este condusă din exterior de „europeni și americani”. Cel puțin asta arată datele unui sondaj prezentat pe 9 iunie de Comunitatea WatchDog.MD și Institutul de
Blocul electoral al Comuniștilor şi Socialiștilor (PCRM-PSRM) a prezentat pe 8 iunie Programul concurentului electoral de dezvoltare socio-economică a Republicii Moldova. La eveniment au participat Igor Dodon, Vladimir Voronin, dar și mai mulți deputați socialiști. Evenimentul s-a desfășurat printre utilaje agricole. Reprezentanții Blocului electoral PCRM-PSRM susțin că politica acestora este