Președintele Rusiei Vladimir Putin va avea o discuție cu președintele Igor Dodon. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, scrie agenția RIA Novosti. „Pentru astăzi este planificată o conferință video cu președintele Republicii Moldova Dodon. Este același fel de negocieri în format deplin, unul
În cadrul briefingului din 28 septembrie, președintele Igor Dodon a comentat tensiunile care au izbucnit în regiunea Nagorno-Karabah. Șeful statului a făcut un apel la calm către comunitatea azeră și armeană din Moldova. „Ambele state sunt prietene Republicii Moldova. Noi la nivelul cel mai înalt – de președinte, prim-ministru și
Ministerul Finanțelor a deschis un cont special pentru a colecta donații în susținerea agricultorilor. Anunțul a fost făcut de către președintele Igor Dodon, după ședința trilaterală cu premierul Ion Chicu și speakerul parlamentului Zinaida Grecianîi, din 28 septembrie. Dodon a precizat că a solicitat suport financiar de la președintele Turciei
Pe parcursul săptămânii curente urmează să fie efectuată o expertiză, iar specialiștii vor decide dacă clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” poate fi reparată sau va trebui demolată. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, în dimineața de 28 septembrie. „Sunt posibile două soluții: sau reparația edificiului care practic a
Autoritățile nu iau în considerare posibilitatea sistării activităților economice din țară sau a procesului educațional. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, pe 28 septembrie, după ședința conducerii de vârf a țării. Șeful statului a dat asigurări că în spitale sunt suficiente locuri și că instituțiile medicale sunt dotate
Președintele Igor Dodon a comentat declaraţiile liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, privind o cură de detoxifiere de care ar fi beneficiat şeful statului în luna august. „Şacalii încearcă să ne atace, eu am mai spus: câinii care latră nu muşcă”, a spus Igor Dodon în cadrul platformei online „Președintele răspunde”
Președintele Igor Dodon susține că unii membri ai partidelor de opoziție l-ar lăuda, pe ascuns. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 25 septembrie a platformei online „Președintele răspunde”. Întrebat de jurnaliști dacă va semna un pact privind neutilizarea metodelor murdare în cadrul campaniei electorale, șeful statului a declarat
Autoritățile intenționează să lanseze un concurs public pentru cel mai bun proiect privind construcția unei noi clădiri a Filarmonicii Naționale. Despre acest lucru a anunțat șeful statului, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 25 septembrie. Igor Dodon a menționat că inițiativa va costa sute de milioane de lei și
Guvernul Republicii Moldova va deschide un cont pentru colectare de fonduri în scopul reconstrucției clădirii Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În dimineața de 25 septembrie, președintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu și primarul capitalei Ion Ceban au vizitat locul incendiului. UPDATE (9.50) Administrația prezidențială a publicat imagini video din timpul vizitei
Membrii și susținătorii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au organizat un protest în fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC). Corespondentul NM Alexandra Batanova a transmis live de la fața locului. Oamenii au strigat „Nu fraudați”, „CEC, nu călca pe bec!” și „Diaspora e cu noi!”. Unii dintre ei au adus