droguri

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Direcția Generală Urmărire Penală și Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției, au terminat urmărirea penală în privința organizatorului unui grup criminal specializat în vânzarea marijuanei. Acesta are vârsta de 20 de ani, originar din Taraclia, care-și făcea

La intrarea în Republica Moldova, prin punctul de trecere a frontierei Tudora, pe 13 mai curent, a fost reținută o femeie, cetățean al Ucrainei. Reprezentanții Poliției de Frontieră declară că asupra acesteia a fost depistat un pachet cu substanță solidă granulată, asemănătoare după culoare și miros cu substanță narcotică de

Un bărbat originar din Moldova a fost extrădat din Franța. Acesta era membru al unui grup criminal organizat. El a fost preluat de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și plasat în arest. Bărbatul a

În penitenciarele din țară vor fi implementate măsuri pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri. Un PROIECT de lege, care prevede acest lucru, a fost adoptat de deputați, în cadrul ședinței plenare din 5 mai. Inițiativa legislativă are scopul de a crea cadrul juridic național, care ar permite promovarea conceptului

Polițiștii de frontieră au reținut un cetățean al Ucrainei, care transporta droguri de tip „PVP”, cu scop de comercializare în Republica Moldova. Conform schemei infracționale, cetățeanul acționa de comun cu alte persoane la moment necunoscute, în regiunea de sud a țării, la frontiera moldo-ucraineană. Pe 27 aprilie, în jurul orei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP, au terminat urmărirea penală în privința organizatorului unui grup infracțional responsabil de circulația ilegală a drogurilor și tranzitarea ilegală a acestora din Spania în Rusia. Faptele au avut loc în perioada 2016-2017

Membrul unui grup criminal organizat din Chișinău a fost reținut în seara zilei de sâmbătă pentru trafic ilicit de droguri de către ofițerii de la Poliţia de Frontieră și procurorii PCCOCS. Acesta a fost reținut în flagrant delict în timp ce încerca să treacă peste frontiera de stat, prin punctul

Sergiu Voloc, cu privire la reținerea sa din centrul capitalei, spune că a fost un spectacol regizat. Actorul declară că acțiunea ar fi o defăimare în adresa sa și nu cunoaște motivul acesteia. Până la urmă, Voloc se arată „curat și nevinovat”. „Acest spectacol este regizat. Eu îmi trăiesc viața,

Actorul Sergiu Voloc a fost surprins pe 7 februarie, în centrul capitalei, având asupra sa un pachețel în care se presupune că se aflau droguri. Incidentul a avut loc în jurul orei 13:00, pe bulevardul Ștefan cel Mare. Potrivit poliției, oamenii legii au intervenit după ce au observat un bărbat

În noaptea de 4 februarie, oamenii legii au reținut în flagrant două persoane, suspectate de circulația ilegală a drogurilor. Printre ei este un angajat al poliției de 26 de ani, care se afla la volanul unui automobil Mercedes, împreună cu un tânăr de 20 de ani. „Această reținere este parte

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x