Colaj NM

Un traficant de droguri, care vândut marijuana unor foști militari ai Armatei Naționale, va sta 7 ani la închisoare 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea la șapte ani de închisoare a traficantului de droguri, de la care doi foști militari ai Armatei Naționale au cumpărat marijuana. Autoritățile au comunicat despre caz în aprilie 2021, acesta a avut loc la Cahul.

Procurorii declară că ulterior ispășirii acestei pedepse, în penitenciar de tip închis, bărbatul nu va avea dreptul să ocupe funcții pentru un termen de 4 ani.

În cadrul unui grup criminal, bărbatul avea rol de organizator. Acesta are vârsta de 42 de ani și este originar din raionul Cahul. Oamenii legii au depistat la domiciliul acestuia droguri de tip marijuana – într-o noptieră și într-un cuptor de lut – în valoare estimativă pe piața neagră de peste 100.000 lei.

Anterior, a fost condamnat și complicele acestuia, fost militar, cu vârsta de 32 de ani, reținut și el în aprilie, în aceeași operațiune. Acesta a cooperat cu autoritatea de investigație și a beneficiat de reducerea pedepsei. El a fost condamnat pentru un termen de probațiune de 3 ani.

În cazul ambilor, la solicitarea procurorilor PCCOCS, fusese aplicat arestul preventiv. Ulterior, liderul grupului infracțional a fost trimis pe banca acuzaților în stare de arest preventiv, iar complicele acestuia – în arest la domiciliu.

În ceea ce privește un alt fost militar, reținut și el în aprilie, cu vârsta de 30 de ani, acesta este cercetat pentru păstrarea drogurilor în proporții mari, în cadrul unui dosar separat, derivat din dosarul de bază, instrumentat de autoritățile de investigație din Cahul.

Amintim că în aprilie 2021, Poliția anunța că doi bărbați de 32 și 41 de ani, originari din raionul Cahul, au fost reținuți în timp ce vindeau droguri. Cumpărătorii s-au dovedit a fi doi militari ai Armatei Naționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Recean – viitor candidat la Președinție, iar Sandu – premier? Răspunsul șefei statului

Președinta Maia Sandu susține că nu îl „pregătește” pe fostul prim-ministru Dorin Recean pentru o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale și spune că, până în prezent, nici numele acestuia, nici cel al ex-ministrului de Externe Nicu Popescu nu au fost discutate în acest context. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

„Nu îl pregătesc pe Dorin Recean și nu cred că se lasă pregătit de cineva. Fiecare om decide pentru el”, a declarat șefa statului.

Întrebată dacă o eventuală candidatură a lui Recean sau a lui Popescu – numiți la sfârșitul anului 2025 emisari speciali prin ordin prezidențial – este vehiculată în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, Maia Sandu a răspuns: „Nu. Cel puțin până acum nu s-au vehiculat”.

Președinta a fost întrebată și dacă ia în calcul să preia funcția de prim-ministru după ce va încheia cel de-al doilea mandat de șefă a statului.

„Nu mă gândesc la ce voi face după. Am doi ani și ceva din acest mandat și sunt multe lucruri pe care vreau să le fac și care trebuie să le fac, pentru că le-am promis cetățenilor. În primul rând, să facem ordine în întreprinderile de stat și asta trebuie să devină o prioritate a guvernului în următoarele șase luni, pentru este absolut inacceptabil ce s-a întâmplat și discreditează eforturile noastre pe foarte multe paliere și e mare păcat. Am spus că o să contribui în continuare ca Republica Moldova să devină stat membru al UE și o să mă gândesc atunci cum o să fac asta”, a mai declarat președinta Maia Sandu.

***

Precizăm că articolul 80 din Constituție prevede că „nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive”.

În aceste condiții, având în vedere că Maia Sandu a exercitat deja două mandate consecutive – primul în perioada 2020–2024, iar al doilea început după realegerea din 2024 – aceasta nu mai poate candida la următoarele alegeri prezidențiale, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în 2028. Șefa statului ar putea însă reveni în cursa prezidențială doar după o pauză de cel puțin un mandat exercitat de o altă persoană.

De menționat că Maia Sandu este primul președinte ales prin vot direct care obține două mandate consecutive de la independența Republicii Moldova. Vladimir Voronin a avut, la rândul său, două mandate de președinte, însă a fost ales de Parlament.

La începutul anului, Sandu a declarat că viitorul președinte al Republicii Moldova ar trebui să fie un lider capabil să construiască relații solide cu partenerii externi și să mențină țara pe agenda internațională. Alegerea acestuia, a precizat șefa statului, aparține în totalitate cetățenilor.

Recent, Maia Sandu a declarat că nu intenționează să modifice Constituția pentru a putea candida pentru un al treilea mandat, dar că o va respecta. Ea a respins, totodată, și speculațiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcția de președinte al României. În schimb, Sandu a declarat la începutul lunii martie că poate contribui la dezvoltarea țării „și din alte funcții”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: